Când zorii ne vor risipi

În timp ce ne mâncam amândoi zilele

m-am înecat subit cu un miez de noapte,

încât am simţit gustul intunecat al morţii.

Tu te-ai speriat şi m-ai strâns tare în braţe,

până când am revenit în mine insumi.

Năpădiți de atâta iubire cultivată împreună,

ne dezbrăcăm de trupurile uzate de viață

și ne spălăm amintirile în aceleaşi vise,

adormind adânc cufundaţi unul în altul,

până dimineața, când zorii ne vor risipi.

 

 

Orgoliu

''Chiar dacă ești unică,

întruchiparea tuturor 

femeilor din lumea asta,

așa nu se poate trăi!

Orgoliul meu e rănit

și toate capriciile tale

îmi stau ca mărul în gât.

Voi căuta un alt suflet

care să mă iubească

mult mai mult."Așa că

Adam a divorțat de Eva

și s-a însurat apoi cu ea!

Cel mai frumos dar

Cel mai frumos dar e acest deget opozabil.
Deși e mic și gras, i se spune degetul mare
pentru că celelalte degete suple și mândre
i se închină ca unui maestru, când le atinge.
Cu ajutorul lui ținem viața noastră aproape
apucându-ne strâns de fiecare lucru al ei
și tot cu el apăsăm pe locul care ne doare
ca să simțim existența. Iar atunci când
degetul mare se odihnește și nu face nimic,
ni se scurge viața printre celelalte degete.

Ruga unui pelerin

Deși îi strig effatta, e surd la rugăminți
Și ne îndepărtează de adormiții sfinți.
E gardianul urii, răbdare cât să am?!
Deja sunt foc și pară, ca Iacov și Ioan!
Aruncă-mi, Sfinte Petre, sabia ta de duh
Ca să deschid urechea acestui crud Malhus!

(25.10.2020, București)

Reminiscențe

Haina  uitată la tine, după ce am plecat
O poți dărui celui mai bun prieten al tău,

iar când o va purta, să spui că-mi stă bine

așa cum îmi spuneai mereu în șoaptă

și dacă el te va intreba ce ai spus,

tu să zâmbești si să zici: Nimic!

Împielițat

Sunt clipe în care 

nu-mi mai încap în piele de bucurie,

sunt clipe în care 

nu-mi mai încap în piele de tristețe,

astfel că, de-al spiritului ce sunt

crapă pielea de pe mine

și atunci simt pe pielea mea

povara existenței.

(din ciclul Nocturne)

Păstrez în memorie

 Păstrez în memorie 

clipa unui fluture care zboară 

pe dunga parfumului de flori 

și surâsul cerului la asfințit; 

Le păstrez în cuvintele care 

zboară cu viteza sunetului, 

doar asa voi putea trece 

de linia orizontului, când 

va veni vremea să zbor.

Panică

Când m-am poticnit de anii ce au urmat
Era cât pe ce sa îmbătrânesc
Și m- am speriat de moarte!
Mi-am julit tinerețea și luneca de pe mine
Ca pielea uscată de șarpe.
Ajutorul meu ai fost tu cu săruturile tale, 
Care mi-au uns sufletul, un antiseptic
La fel de bun ca al mamei care pupă
Buba, când copilul se împiedică de ani.

Psalm (Cântare pentru odihnă)

Mi-ai deschis ușa, Doamne, să pot intra la Tine
Să gust din pâinea vieții, să sorb din vinul care
Te picură în suflet și-mi stinge setea toată.
Cum rătăcit sunt, Doamne, Te rog să vii la mine
Ca să mă paști, mă-nvață să merg pe a Ta cale
Către pășunea verde de Tine luminată,
Cu ape de odihnă, la pieptul Tău mi-e bine!

Sărutul

Te-am sărutat întâia oară-n vis
Ca-n orice vis, fiind de nedescris.

Și s-a descris apoi într-un sărut 

Timid, grăbit, ușor nepriceput.

Dar mai târziu, fără nici un cuvânt

Ne-am sărutat ca frunzele în vânt.

Când vântul s-a retras de pe poteci,

Ne-am sărutat stingheri cu buze reci.

După un timp, care ne-a despărțit,

Sărutul scurt pe palme l-am lipit.

Și te sărut ca-ntâia oară-n vis

Ca-n orice vis, fiind de nedescris.

Sunt trist acum

Sunt trist acum, când văd cum dimineața
Născută din privire, e sedusă
De-al florilor parfum și se răsfață,
Cînd de lumina soarelui e dusă,
Lăsându-mi roua, lacrimă pe față.
 
Sunt trist acum, când văd cum ziua toată
Născută din plimbare, se petrece,
De-a vântului chemare tulburată,
Pe lângă mine indolentă trece
Lăsându-mă cu fruntea-nfierbântată.
 
Sunt trist acum când văd cum astă noapte
Născută dintr-un vis, îmi fură luna
Prietenă de gânduri și de șoapte,
Cea care mă-nsoțea întotdeauna,
Lăsîndu-mi somnul apăsând pe pleoape.

Timpul rugăciunii

 

Mă gândesc uneori, cum
ne arătăm lui Dumnezeu, când
ne rugăm dimineața și seara
cu părul răvășit, cu ochii umflați
de somn sau de plâns, cu fețele
mototolite, cu hainele de noapte
aruncate neglijent pe noi,
deseori fără chef, obosiți, triști,
supărați, neliniștiți, imbufnati;
Totuși, El zâmbește tăcut ca un tată
obișnuit să ridice poverile noastre
atârnate ca niște ghiozdane grele
pe umerii noștri firavi de copii.
Și când o blândă adiere de vânt
ne mângăie frunțile încrețite,
ne amintim că ne-a spus
să venim la El noi toți
cei trudiți și împovărați
și El ne va da odihnă.

 

Metafizică

Uitarea omoară tristețile,
Amintirea naște zâmbete;
Între uitări și amintiri
Timpul își duce existența. 

 

Tăcerea omoară cuvintele,
Privirea naște o mirare;
Intre tăceri și priviri
Distanța își face loc.

 

Întâlnirea omoară timpul,
Plimbarea naște un drum;
Între întâlniri și plimbări
Accelerația își crește iubirea.