Tot ce pot cuprinde cu privirea

Și tot ce pot cuprinde cu privirea,

Un colț de cer cu aștri lucitori

Sau luna așternută-n puf de nori,

Zulufi de fete, petale de flori,

Hrănește al meu suflet cu iubirea.

Îmbrățișez atunci nemărginirea,

Iar inima îmi saltă printre flori

Și zbor în ceruri, dincolo de nori

Cu sufletul, pleiadă de culori

Și trupul își îmbracă nemurirea.

Întoarcerea fecioarelor

                                                       '' Cinci din ele erau nechibzuite și...''

                                                                                              (Matei 25,2)   

Când s-au întors cele cinci fecioare nechibzuite
De la cumpărături, au găsit ușa mirelui închisă
și cînd au cerut să le deschizi și lor ușa la nuntă
Tu, Doamne, nu le-ai lăsat să intre și le-ai spus
că nu le cunoști, iar ele s-au întristat de moarte:
 
Anne Sexton s-a simțit ca un altar pângărit
Când  Dumnezeu s-a evaporat din ea ca marea,
devenind hârtie abrazivă și a trebuit să scape
de propriul ei corp, ca să primească sărutul
milei Tale și să simtă în văzduh răsuflarea Ta.
 
Sylvia Plath, leoaica Domnului, rămase cu mirosul
Unei candele stinse, din care se desprindeau lungi
Trâmbe de fum, care o lăsau să treacă pre un cer
Ca o apă întunecată, fără de  stele, fără de Tată
Și surâsul i s-a prelins irecuperabil în iarbă.
 
Antonia Pozzi avea inima ca un imens lac,
Oglindă a chipului lui Dumnezeu, inainte de
a-i spune că nu o cunoști pe ea și de-atunci a secat,
având in inimă o peșteră goală, oarbă de Hristos.
Și atât de frumoasă era, când se  gândea la Tine.
 
Alexandra Pizarnik și-a lăsat corpul în lumină
și și-a cântat tristețea nașterii, de când iubitul
chip al Tău a dispărut, iar ochii ei se deschideau
doar pentru a-Ți măsura absența, pornind de la
încheietura mâinii unei fetițe lipsite de noroc.
 
Karin Boye, da, o durea când se deschideau bobocii,
Când de pe crengi cădeau picuri, ca lacrima, cu teamă,
Grea îndoiala, grea așteptarea, greu necunoscutul,
Cu ochii stinși, cu mădulare frânte, ea îți cerea smerită
Să-i fii aproape și să-i salvezi ceea ce-n dar i-ai dat. 

Respirație în culori vii

Cum să te saturi de acești copaci înfloriți,

de parfumul florilor, de iarba cea moale,

de adierile  care ne leagănă frunțile

și alungă toate tristețile spre alte lumi,

de marea care ne așterne cerul la picioare,

ca să plutim, zburând spre răsăritul de soare

și de toți acești fluturi, care ne flutură viața

dinainea ochilor noștri în mii de culori vii?!

Iubirea este

Rugăciunea spusă pe nerăsuflate,

Surâsul ca răspuns unui surâs,

Un râs ce îzvorăște dintr-un plâns,

Tandră mângâiere dăruită-n noapte.

Strop de apă rece pe buze uscate,

Susurul izvoarelor de munte,

Adierea blândă de pe frunte,

O livadă plină doar de fructe coapte.

Amurg

Acum, când am respirat
toată iarba, toate florile,
toți copacii, toate păsările,

toate ferestrele deschise,

simt cum mă sufocă

această boltă zincată,

ce mă apasă pe frunte

cu niturile ei înstelate.

Elegie pentru o rusalie (efemeridă)

Din lac ieșind înaripată,

Ea zboară liberă în voie,

De hrană nu are nevoie,

O zi fiindu-i viața toată.

E-o zi de vară minunată, 

Plutește-n aer un fior

De dragoste dogoritor,

Sortitul când i se arată.

Se-apropie de el îndată,

Se înțeleg într-o clipită

Și e atât de fericită

Că tremură din aripi toată.

Dar, vai, când fulgeră o dată

Se sparge-n cer al ploii nor

Ce spulberă iubirea lor

Și plouă, plouă viața toată!