Un alt fel de paradis

Oamenii vor să zboare
așa cum păsările zboară.
Oamenii vor să înoate
așa cum peștii înoată.
Oamenii fac galerii sub
pământ, precum cârtițele
și se arcuiesc ca felinele.

Însă păsările zboară
pentru că zboară,
peștii înoată și atât.
Cârtițele nu văd niciun om
sub soare, iar felinele dorm
cât timp toți acești oameni
nu le tulbură paradisul.

Fuga (din tânguirile lui Iov, Iona și Daniel)

De ce fug eu mereu de Domnul meu
Și caut undeva să mă ascund?
De ce mi-ar fi mai bine mort, nu viu
Pentru că al meu suflet el al Său?
Nu știu.
 
Sunt pedepsit dacă mă pierd cu firea
Nu am răgaz saliva să-mi înghit
Că  viața trece, unde-i fericirea,
Vânări de vânt au fost tot ce-am trăit?
Nu știu.
 
Și spaime am în nălucirea nopții:
Dacă mă culc, oare mă voi trezi?
De ce-s lăsat mereu  în voia sorții
Și-odată mort, când iarăși viu voi fi?
Nu știu.
 
Până mă voi întoarce în țărână
Și desfătarea viermilor voi fi
De nu m-ai tulbura cu groaza Ta
Și fericit aș fi de m-ai chema
Să mă întrebi orice Tu vei voi
Și ce răspuns eu Ție îți voi da
Nu știu.

 

Endymion insomniacul

 

Parfumul greu al florilor de mac
Cu care mă ademenea Morfeu
Să iau o nouă formă-n visul său
Nu-I miroseam cu nasul înfundat.
În  ochii roșii, împăienjeniți
S-au prins toți ai săi fluturi rătăciți.
În poala nopții, Hypnos mi-a lăsat
De veghe să îmi stea ochii deschiși
Doar Luna mă privea prin geam pieziș
Întotdeauna ea m-a adorat!

Când ai plecat

Nu ți-ai luat măcar un bun rămas
Și- nicio urmă n-ai lăsat în urmă
De-amar de vreme am un gust amar
Când spatele iubirii, într-o doară
Tui l-ai întors, făr-a clipi măcar
Și mi-ai lăsat îîn prag a ei povară,
Acum că nu mai suntem împreună
O port cu mine, nu am cui s- o las!

Maladivă

 

Slabit cum sunt, eu mă înghit cu greu:

Îmi e uscată carnea, ca de iască

Cu oase descleiate, pielea flască

Și în gâtlej un rânced gust de seu!

Mă simt acum din ce în ce mai greu

Și am fioruri reci, de gheață pline

De parcă al meu suflu ce mă ține

L-ar absorbi  în taină Dumnezeu!