Mezuză

În casa asta se aud atâtea râsete,
atâtea plânsete, atâtea tăceri furibunde,
zgomote de pași,  îmbrățișări.
Sunt copii, sunt orgolii, sunt trăiri.
În casa asta, se pârpălesc în cuptor
iubirea ei și-a mea la foc ușor.
 

O frimitură de psalm - De Paști

 

Când ai pășit pe ape, am crezut
Că ești nălucă, Doamne, așa mi-e firea
Tu m-ai chemat și am pășit pe ape
Și am simțit o clipă nemurirea
Pân-am căzut.
 
De mine, Doamne, Te-ai apropiat
Și m-ai certat că m-am pierdut cu firea
Că n-am credință și m-am tulburat
Că nu pricep ce este nemurirea,
Dar m-ai salvat.
 
Pe tine, Doamne, când Te-au răstignit
Te-ai tulburat și Te-ai pierdut cu firea
Simțind fiorul morții ai strigat
La Dumnezeu de ce te-a părăsit
Și duhul Ți l-ai dat!
 
Din fața crucii Tale am am plecat
M-am tulburat și m-am pierdut cu firea,
Tu, din iubire, jertă ni Te-ai dat
Dar, pentru-a pune-n inimi nemurirea
Ai înviat!

Adieri

 

Ușoare adieri foșnind în noapte
Sunt șoapte dintr-o altă lume
Ce-a fost creată numai pentru mine
Și-atât!
 

Ușoare adieri foșnind în noapte
Sunt șoapte dintr-o altă lume
În care  de m-aș trezi, m-aș duce
Numaidecât!

Frig

 

Primăvara ațipise sub un parfum de floare
Și iarna s-a strecurat pe neașteptate
Printre blocurile fără culoare,
Printre aleile în umbre reci uitate,
Pe care mă plimbam mereu agale
Vârându-mi gândurile-n buzunare.
 
Primăvara ațipise sub un parfum de floare
Și vremea era tot mai rea
Fiorii reci mă cuprindeau din spate:
Iarna era, ce-n joacă mă lovea
Cu bulgărași din florile-înghețate
Ș-al ei sărut pe buze-mi îngheța!

 

 

Amăgiri și dezamăgiri

Într-un ritual tribal, mi-am tatuat
pielea toată cu eroi minunați
ce îmi abureau toate nopțile
și, Doamne, ce fumuri aveam!
Pielea mea suferă acum, când
îmi șterg toate dezamăgirile.
Pe tine, însă, nu te pot șterge
deloc, pentru că te-am tatuat
toată pe inima mea.

Haiku de primăvară

 

Tu calcă cum vrei,

dar lasă în urma ta

să crească iarba.

Catren matinal

 

Mă trezesc obosit, deși-am dormit
Mă duc la geam, nu văd încă nimic
Îmi spăl din ochi privirile de ieri,
Mă-mbrac și plec din nou spre nicăieri.

 

 

Ochii câinelui meu îmi șoptesc

Mie îmi plac mirosurile tari,
mă fac atât de fericit, încât
mă zvârcolesc ca pisicile
când le alintă razele de soare.
Tu, domnul meu ai miros
de putere și de bunătate.
Un amestec plăcut
care mă dă pe spate
și mă las mângâiat
de degetele ltale subțiri
ca firul fraged de iarbă
pe care-l mestec uneori
pentru durerile de burtă;
Ș atunci te mușc în joacă
așa cum mă mușca mama
mirosind toată a lapte cald.

În parc, am întîlnit o prietenă
veselă, sprintenă și plină toată
de mirosuri ce-mi taie respirația!
Uneori, se apropie calmă de mine
și printre ochii lăsați în iarbă
mă-ntreabă pe ce mirosuri plutesc,
Apoi fuge de lângă mine și eu
plutesc imediat pe mirosul ei.

În rest mă gudur pe lângă viață

Și mă bucur de tot ce trăiesc!

Neliniște

                                          "Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu.."
                                                                                                        (Psalm 12, 2)

Ar trebui să fiu mai liniștit, îmi spun

Și gândurile să mi le adun;

Uite un colț de masă

Ros! ...Și ea avea privirea colțuroasă..

Iartă--mă, Doamne, promit să mă adun,

Să fiu mai liniștit, din nou îmi spun.

Îmi amintesc când am plecat la drum

Că am uitat să iau ce mi-am dorit.

Ar trebui să fac mai multe-n în viață.

De ce avea privirea colțuroasă?

Nu știu, mă-mpiedică alt gând

Silabisesc, sper să adorm curând!

De ce mă simt ca un peron de gară

În care mii de gânduri se coboară?!

Îmi vine somnul, sunt mai linistit

Când dorm, mereu mă simt iubit.

Uite, un colț de masă

Ros! Și am acea privire colțuroasă.

Iartă-mă, Doamne, promit să mă adun

Și mă gândesc, când am plecat la drum

Că am uitat să iau ce mi-am dorit.

E primăvară, se deschid bobocii

E primăvară, se deschid bobocii
Și aerul se umple de miresme,
Vreau clipa s-o respir și inchid ochii,
Dar simt mirosul frunzelor uscate,
Care se frâng ușor sub pașii tăi
Îndepărtându-se în miez de noapte.
 
E primăvară, se deschid bobocii
Și-lumea se îmbracă în culoare;
Vreau clipa s-o admir și deschid ochii,
Însă lumina soarelui mă doare
Când se reflectă-n ochii tăi de gheață
Ce șterg culorile bobocilor în floare.
 
E primăvară, se deschid bobocii
Clipind timizi cu-ale lor pleoape;
Purtându-le de grijă, deschid ochii
Cu-a mea suflare să le fiu aproape.
Și mi-e acum mai bine fără tine
Când toți bobocii mei au dat în floare!

 

Acesta-s eu

 

Acesta-s eu, trăiesc în acest bloc
Cobor și urc mereu aceeași scară
De dimineață plec, apoi spre seară
Mă-ntorc ca să ocup același loc.
 
Adeseori nu -mi mai doresc deloc
Să mă întorc urcând aceeași scară
Aș vrea să locuiesc numai afară
Și să mă mut mereu din loc in loc.
 
Acesta-s eu, aștept la un ghișeu
Să îmi plătesc a vieții datorie
De parcă viața-i dată cu chirie
De un funcționar uitat de Dumnezeu!