Surâs

                                (Johannes Wermeer, Fata cu un cercel de perlă)

Privirea ta atât de frumoasă
mi-a înroșit toate cuvintele
care s-au cuibărit nerostite
într-un surâs.
 
Corpul tău atât de ondulat
mi-a primit mângâierile
în curbele tale și mâna mea
a surâs.
 
Privirea ta atât de frumoasă
a lunecat în colțul ochiului
tău oglindind privirea mea
și ai surâs.

Iar după foc va fi adiere de vânt...

O adiere caldă de vânt lin
Usucă lacrima din pleoape
E Domnul stând aproape
Și totuși eu suspin.
 
O adiere de vânt furibund
Rupe somnul din pleoape
E Domnul stând aproape
Și totuși mă ascund.

Quintet de seară

seară de seară preparați un cocktail
amestecați stări, neliniști, trăiri
agitați împreună uri și iubiri
adăugați un cub de ceață rece
sorbiți ușor, somn ușor!

Baladă reîntoarcerii acasă

“Pa mamă, pa tată
Ne vom întoarce
Și altă dată!”
Și noi așteptăm,
Și tot așteptăm,
Și nu știm
De vor veni
Vreodată..
 
Bucate noi gătim
Pentru masă
Și când vin,
Cu gura plină
Toți  ne spun
Că niciodată
N-au mâncat
Ceva mai bun.
 
Mănâncă cu poftă
La masa noastră
Sătui sunt din plin.
Noi doar zâmbim:
Sunt acasă,
Sunt sănătoși,
De altceva
Nu ne pasă!

Eu scriu

Eu scriu poezii

și poeziile mă rescriu

așa cum ar trebui să fiu

când nu voi mai fi.

Haiku de toamnă

 

Patul meu e cald,

ea se spală în baie

afară plouă.

Moartea are răbdarea

unui apel pierdut,

unui mesaj necitit

încă, unei sticlă de

vin vechi licărind

în vitrină, unui bec

uitat aprins, unui

pantof pe care îl voi

încălța când voi pleca!

Zidul plângerii

Lipiți de un zid vechi peticit,

De soare toropiți, ne rugăm

Domnului să aline cu vorbele

Lui de duh, durerile noastre.

Vino tu, adiere  de vânt lin,

și atinge ușor strunele lirei

profetului ce în cânt îngâna

vorbele Domnului către noi.

Anotimpuri

Primăvara e mereu capricioasă
Și vara se lasă rugată mereu
Toamna își varsă lacrimi pe alei
Și iarna îmi îngheață vorbele pe buze.
Doar fetele ce îmi răpesc privirea
Cu ochii verzi ca iarba-n primăvară
Cu ochii oglindind cerul de vară
Cu ochi de mure în poieni de toamnă
Cu ochii conului de brad sclipind în iarnă
Îmi plămădesc în suflet fericirea.

Selenară

Cu noaptea cuibărită în plete
ea a urmat luna sclipind pe alee.
Rămas fără vise, m-am trezit
buimăcit. Nici noapte nici zi
nu se arăta și ea era deja departe.
Pe buze mi se topeau toate silabele
și am stat tăcut până când pe obraji
mi s-a prelins roua de dimineață.