De ce

De ce-i iubim pe cei ce nu mai sunt,
De ce mai plângem, de ce mai zâmbim
Când de-al lor chip mereu ne amintim?
Deși nu-i vom mai revedea nicicând
Pe-acest pământ!
 
De ce-i iubim pe cei ce nu mai sunt
Și de-al lor chip mereu ne amintim?
De parcă, după moarte sigur știm
Că îi vom revedea pe toți oricând
Ca pe pământ!
 
De ce-i iubim pe cei ce nu mai sunt
De ce mai plângem, de ce mai zâmbim?
În chipul Domnului  mereu ne regăsim
Și știm că noi ai Lui suntem oricând
Pe-acest pământ!

Povestea motanului încălțat

 

Și motanul încălțat a strigat:
vedeți lanurle acestea legănate de vântul dimineții?
vedem, au răspuns ei,
 ei bine, sunt ale poetului Daniel de Brăila.
Vedeți  grădinile acestea zâmbind sub roua dimineții?
vedem, au răspuns ei,
ei bine, sunt ale poetului Daniel de Brăila.
Mirați, au întrebat ei:
dar de unde are poetul tău toate acestea?
ei, cum de unde, a răspuns el:
de la Cel ce omului i-a dat să moștenească pământul!

palpitații

Pe ramurile inimii mele flutură
aripi de fluturi, de păsări albe
de păsări negre, deseori de vânt
că uneori nu mai respir niciun cuvânt,
dar am învățat să îmblânzesc zilele,
iar ele îmi ciugulesc din palmele ochilor
toate culorile calde și sunt atât de fericit
că-mi fuge pământul de sub picioare!

Parafrazând pe Eminescu

 

Ei doar au stele cu noroc
Și prigoniri de soarte
Eu am Mântuitorul meu
Și nu cunoaștem moarte!

Ghetsimani

 Ceasul tău, Doamne, a fost prea greu pentru ei,
și au adormit ca niște copii ce nu au crezut
că Tatăl lor poate fi întristat de moarte.
Ei așteptau să fie treziți, hrăniți și iubiți,
de plâns, știau să plângă oricum!