Vremuri tulburi

Calul de foc sângeriu
calcă cerul galopând
șfichiuind cu rafale
de vânt tot ce-i viu,
stelele cad pe pământ
și luna e-nsângerată
toată în copitele sale.
Calul de foc vinețiu
calcă cerul galopând
rulându-l între copite
lăsând un praf cenușiu,
prefăcând în mormânt
tot ce-i viu și eu, lângă
lespede stau aplecat
îndurerat și privind
cu mirare nătângă
caii de foc galopând.

Printre riduri

Mi s-au strecurat săruturile printre buze
și nu s-au mai întors,
mi s-au strecurat visele printre amintiri
și nu s-au mai întors,
mi s-au strecurat anii printre riduri
și nu s-au mai întors.

Trecut-au anii

Roua de dimineață pastelează
florile și cerul în mii de culori
fauna mișună, păsările cântă
ramurile se arcuiesc în vânt,
e totul un cânt, eu însă dorm.

 
Lumina zilei îmi risipește umbra
și mă trimite după acele ferestre
unde oamenii mișună și cuvântă
până seara când  în  clarobscur,
Luna-mi surâde, eu însă dorm.

 

Ajunge zilei .... (o firimitură de psalm)

 

Să nu faci zilei niciun bilanț!
Ai cheltuit banii pe mâncare
pe trupul ce mereu te doare,
însă n-ai cheltuit niciun șfanț
pentru noaptea cu lună plină,
pentru răsăritul de soare,
pentru o dimineață senină.
 

Neastâmpăr

Ceva -i lipsește vieții mele
poate o femeie frumoasă
cu părul întunecat, cu buzele
silabisind luna, cu palmele
răsărind soarele pe frunte
sau, poate, acel copil căruia
îi zâmbeau zorile dimineții
ori a tinereții înfrigurare
când te bucură dorul ce
doare sau acea iubire care
te dorește așa cum ești
ridat de ani sau poate că-i
lipsesc din cealaltă viață
vești.