Domestică

Tropăind cu degetele pe masă,
Sorbeam neliniștea din pahar,
Repezit ca ploaia de toamnă
Tunam cuvintele printre norii
plini de gânduri și fulgeram
un zâmbet tăios.
 
Vopsindu-și unghiile pe canapea
Aburea  ziua cu mirosuri tari
Liniștită ca prima ninsoare
Se lungea leneșă ca o felină
Și se spăla de toate amintirile
Torcând duios.

Drumul meu

 

Calea destinului meu s-a deschis înaintea mea
ca o hartă pe GPS. O voce senină ca o adiere
lină îmi spune să merg înainte zece ani și că vor
fi accidente minore  la intersecția dintre prefixuri,
Merg înainte, lăsând demult în urmă acea casă
în care m-am născut, internatul de liceu, aleea
adumbrită de zulufii ei, Maternitatea fiului meu.

Anii trec și la răscruce vocea mă-ndrumă să mă
încadrez în vârsta a doua, și să urmez iar calea
destinului. Sunt tânăr, îmi spun, nu-i timpul acum
și m-am rulat înainte rătăcind pe drumuri deșarte
care mă duceau nicăieri, doar acea voce senină.
ca o adiere lină mă tot întorcea spre calea mea:

Până la urmă mai am de trecut casa fiului meu
și locul de joacă al nepoților mei. Știu că toate
vor trece sub același soare, sub aceeași lună
pe calea bătătorită.Totuși, din calea destinului
voi coti pe drumul prăfuit dintre lanurile de secară.