Pășind în dormitor, fereastra
respiră liniștită
ușa nu mai scrâșnește, șifonierul tace, nu mai
mormăie printre haine, covorașele-mi sărută
tălpile din toate colțurile. Chipul din rama
de pe noptieră îmi face cu ochiul, iar patul
geme când mă întind și cearșaful tremură
în cute de emoție! Perna îmi șoptește vise
plăcute. Și-atunci, din așternutul meu regesc,
așa iubit cum sunt, mi-e greu să mă trezesc!
Un porumbel gulerat zburând
fericit pe azurul cerului, pășind
însă stingher printre oameni, e
poetul.
