sâmbătă, 30 octombrie 2021

Toamna Euterpei


În această toamnă, muzei mele,
alăturea de care am încărunțit,
i s-au scuturat cârlionții zglobii.
“Se încâlceau prea multe amintiri
în ei”, mi-a șoptit ea zâmbind.
Eu îmi înghit cuvintele și tac,
dar îi sărut tot părul pe furiș:
poate la primăvară vor înmuguri
ici, colo, câțiva cârlionți zglobii
!


joi, 21 octombrie 2021

Zori de copil


 Trezit în zori cu frenezie:
"De ce nu dormi, copil poznaș?"
"Păi, visele s-au terminat...
 Și mă dau jos acum din pat
 Să desenez un pisoiaș
 Cu pălărie!"