De ce

De ce-i iubim pe cei ce nu mai sunt,
De ce mai plângem, de ce mai zâmbim
Când de-al lor chip mereu ne amintim?
Deși nu-i vom mai revedea nicicând
Pe-acest pământ!
 
De ce-i iubim pe cei ce nu mai sunt
Și de-al lor chip mereu ne amintim?
De parcă, după moarte sigur știm
Că îi vom revedea pe toți oricând
Ca pe pământ!
 
De ce-i iubim pe cei ce nu mai sunt
De ce mai plângem, de ce mai zâmbim?
În chipul Domnului  mereu ne regăsim
Și știm că noi ai Lui suntem oricând
Pe-acest pământ!

Povestea motanului încălțat

 

Și motanul încălțat a strigat:
vedeți lanurle acestea legănate de vântul dimineții?
vedem, au răspuns ei,
 ei bine, sunt ale poetului Daniel de Brăila.
Vedeți  grădinile acestea zâmbind sub roua dimineții?
vedem, au răspuns ei,
ei bine, sunt ale poetului Daniel de Brăila.
Mirați, au întrebat ei:
dar de unde are poetul tău toate acestea?
ei, cum de unde, a răspuns el:
de la Cel ce omului i-a dat să moștenească pământul!