Metamorfoză

Mi - am înfulecat zilele, clipă cu clipă

unele erau calde, altele reci, deseori

dulci, uneori amare, până acum, când

trupul meu greoi a devenit o crisalidă

abia trăgându-și sufletul și, atunci, cu vin

buzele mi le umezesc din plin, strecurănd

seara o aripă, o aripă altă seară până când

bunăoară, sufletul meu va zbura spre divin!

O firimitură uscată de psalm

Dă - mi, Doamne, o zi în care eu
să nu fac nimic, doar să deschid
larg fereastra, să închid ochii și
să tac, să simt adierea zilei în păr
să mă bâzâie muștele și furnicile
să-mi escaladeze ușor picioarele.  
Fluturii să-mi lipească pleoapele
vântul să-mi risipească șoaptele
seara, apusul să-mi taie răsuflarea
să - nvăț a mă simți în largul meu
cu moartea!