și îmi doream cu toată ardoarea adolescenței să fiu aclamat, admirat,
adulat și mai ales
iubit de fata aceea cu ochi de topaz, cu zâmbetul blând și mai larg ca
orizontul,
cu palmele mici, dar mustind de mângâierile pe care nu le dăruise nimănui
incă
și pe care credeam că le păstrase pentru mine ca o ofrandă adusă sufletului
meu
atât de drag sufletului ei pereche. Pofteam la mângăierile ei, ca la untul
întins de mama
pe felia albă de pâine și știam că buzele ei sângerii așteptau cu
înfrigurare să le sărut,
ca să revărse asupra buzelor mele ambrozia, care se cuvenea numai mie și
zeilor.
Tinerețea pulsa în mine și doream să cuprind întregul univers cu brațele
mele tari;
Toate făpturile de pe pământ, de sub pământ, din ape și cele care
cutreierau văzduhul
trebuiau să mă cunoască, să mă asculte și să se remodeleze sub mâinile mele
creatoare
să mi se supună și să se îmblânzească sub apăsarea privirilor mele tăiose
ca sticla;
Nimic însă nu mai doream, când adormeam liniștit la umbra răcoroasă a
cârlionoților ei.
(Din ciclul Vârstele omului)
