Toamna, vremea racită
tremură din toate frunzele.
La asfințit, soarele scuipă
O spută galbui - sângerie
și dispare de pe cerul livid,
care, sleit și toropit de somn
nu-și poate tine aștrii deschiși.
Luna palidă strănută, împroșcând
văzduhul cu nori plumburii.
Eu stau cu genunchii la gură,
învelit pe fotoliu, sorb un ceai cald
și, din când în când, tușesc
un poem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu