Laudatio

Sunt tineri și naivi, însă ei vor

Să își trăiască liberi viața lor

Și multi nevolnici astăzi îi înjură

Ca babele cu cârpele la gură!

(pentru protestele din 28, 29 martie 2021)

Un copil, o gâză și un poem

Când eram copil, aveam degetele toate

Pătate de cerneală, acuaelă și cretă;

Le spălam în chiuvetă și pe ambele palme

Curgeau calme râuri albastre, fluturi, nori,

Petale de flori ce dspăreau încet, încet...

Rămâneau însă discret, câteva gâze mici

Colo-ici. Acum am crescut, unghiile sunt

Tăiate scurt și degetele toate, curate.

Și totuși, în ceasuri de taină, o gâză zglobie

Câteodată îmi scrie o  poezie în palmă.

Zbor în noapte

 
În fiecare noapte, eu uşor
Sar de la fereastră şi zbor.
 
Plutesc liniștit pe aripi de vânt
Fără să m-apese vreun gând.
 
Aproape de stele, mă întâlnesc
Cu îngerii care-mi zâmbesc.
 
Când oamenii dorm, îngerii zboară
Liberi de-a lor grea povară.
 
În dans ne rotim și veseli sorbim
Tăria din cerul divin.
 
Dimineața, în pat mă cuibăresc
Aripile să-mi odihnesc.

Dovadă îmi sunt aceste perne
Împrăștiate pe perne.

De dragoste

Părul i se lasă ca seara pe chipul meu
buzele ei fierbinți apun pe buzele mele

și când sânul ei de mine se lipește

sub bolta pieptului meu e lună plină;

Marea din ochii mei se învolburează

și de sub sprâncenele mele arcuite

își iau zborul, gemând, pescărușii.

La rând

Sunt omul comun de pe stradă,
De viață mă bucur din plin
Îmi știu locul la orice coadă
Din piață sau din magazin.

Parfum de femeie se-mbină
Cu acrul miros de bătrân,
Din fețele noastre- n lumină
Doar umbrele negre rămân.

La rând, toți împart bucuria,
Tristețea, plictisul, în cor
Și, vers după vers, poezia
Rostită-i pe buzele lor.

Tăceri

Când eram tânăr împărțeam

multe cuvinte cu cei din jur

și unele se întorceau ascuțite

tăindu-mi respirația.

Acum am devenit mai înțelept

și împart tăceri cu un copac,

cu un fir de iarbă și cu o piatră.

Litigiu

M-am dat în judecată

Și am înfățișare

Exact în ziua-n care

Eu însumi m-am născut.

Pretind ca de îndată

Pârâtul să îmi lase

Momentele frumoase

Pe care le-am avut!

Cer tinerețea toată:

A ei posesiune,

Fără evicțiune

Sau viciu neștiut!

Cererea-i motivată

În fapt, că nu am dat

Acord să fiu schimbat

Cu un necunoscut.

În drept, e-ntemeiată

Pe legea firii, dură

Cu orișicine fură

Din timpul meu pierdut.

 

Amintiri

Când amândoi pe noi ne-am părăsit,

Iubirea noastră singură rămasă

S-a destrămat ușor, precum o casă

În care nimeni n-a mai locuit.

Se-mbracă în sălbatici trandafiri

Ruinile iubirii prăfuite,

Petale roz de visuri ofilite

Ce răscolesc în suflet amintiri.

Tânăra mamă

Tânăra mamă privește-ngândurată
cum fetița cea dulce cu codițe
pe calea timpului se duce ca un puf.
Din sânul ei plin, lipit de  fereastră
se prelinge între timp calea lactee.

În serile de vară

În serile de vară, când eu petrec din plin

La un pahar de vorbe spumoase și de vin,

Ea ascultând îmi soarbe cuvintele-n tăcere

Dezvăluindu-și dinții ca spuma de la bere,

Privirea ei mă cheamă și gura ei mă cere,

Iar părul și-l resfiră în valuri de plăcere.

He tu, frumoaso, vino, de mine te lipește

Și dă-mi sărutu-acela acum, că se răcește!

Porția de iubire

Mi-ai remodelat cu privirea ta

chipul, după capriciile tale, încât

mi-am înecat zâmbetul în oglindă.

Mă împachetezi zilnic cu trupul tău 

să mă ai lângă tine, oricând vei pofti

să guști din porția ta de iubire.

Seara, acasă

Când am ajuns seara acasă,

două coțofene m-au salutat

peltic, pe numele meu mic.

Ești mirat? m-a întrebat

o pisică ce s-a așezat calmă

pe capota caldă a mașinii mele,

lingându-și lăbuțele. M-am zorit

să-i răspund, dar vrăbiuțele 

din fața ferestrei mi-au ciripit

să intru în casă, că mă așteaptă

ea cu pâinea caldă pe masă.

În casă ea mi-a zis îmbufnată

că și-a pierdut  toată ziua

așteptînd să vin, apoi a tăcut

și nu a vrut s-o sărut. Am luat

pâinea, să hrănesc cu firimituri

câteva guri în grădină, dar 

păsările au zburat supărate,

pisica când m-a văzut și-a pus

coada pe spate și-a dispărut.

Deja e noapte, e frig! Am pâine, 

o să - mi încălzesc putin lapte,

Alean

Mă sâcâie uneori câte-un dor

scârțâind în bătaia respirației,

până mă trage curentul tristeții.

Ar trebui să închid ferestrele

viselor virotice de primăvară

care-mi înfierbântă sufletul,

și îmi strănută dorințele,

Mi se lipesc de laringe cuvintele

și mă trec toate frisoanele iubirii.