Chemarea (biblică)

Când stam în locul meu culcat,

Pe nume eu am fost strigat:

Iartă-mă, Doamne, m-ai chemat?

Afară noaptea era grea,

Niciun cuvânt nu se-auzea,

Doa somnul dulce mă chema.

Când stam în locul meu culcat,

Pe nume iar am fost strigat:

Iartă-mă, Doamne, m-ai chemat?

Nici greierii nu se-auzeau,

Toate făpturile dormeau

Și visele m-ademeneau.

Când stam în locul meu culcat,

Pe nume iar am fost strigat:

Iartă-mă, Doamne, m-ai chemat?

Ah, Doamne, nu am auzut

Ce mi-ai șoptit, mi-au țiuit

Urechile și m-am trezit!

Gerontică

Când viața incepe să-mi trosnească prin oase
sunt deja copt cât să-i satur de mine pe toți
cuvintele imi sunt tari, sărate și piperate,
nu se înghit prea usor, uneori  dor și nici
nu prea mai am interjecții dulci ca desert,
însa pot turna picături demiseci de silabe
să le soarbă ușor femeile plinuțe de viață
cu buzele uscate mult însetate de sărutări
umede ca roua proaspătă de dimineață,
cu tinerețile spălate, care nu mai atârnă
bine pe trup. Anii îmi sunt tot mai scurți,
șifonați și rupți ici și colo de realitate,
încât i-aș înghesui pe toți într-un ungher
din șifoner, aș închide ușa în urma lor
și aș trăi așa cum m-am născut, gol.

Vie

Viața mea a clipocit printre struguri,
când roșie, roz sau albă, după soare,
prin timpuri dulci, demidulci și seci.
Nu mă mai mir, nici nu mai intreb,
sunt trecut deja prin răspunsuri.
Prefer să tac!