Toamna Euterpei

În această toamnă, muzei mele,
alăturea de care am încărunțit,
i s-au scuturat cârlionții zglobii.
“Se încâlceau prea multe amintiri
în ei”, mi-a șoptit ea zâmbind.
Eu îmi înghit cuvintele și tac,
dar îi sărut tot părul pe furiș:
poate la primăvară vor înmuguri
ici, colo, câțiva cârlionți zglobii!

Zori de copil

 Trezit în zori cu frenezie:

"De ce nu dormi, copil poznaș?"

"Păi, visele s-au terminat...

 Și mă dau jos acum din pat

 Să desenez un pisoiaș

 Cu pălărie!"

Ploaia

De unde să știe ei că ploaia e numai a noastră,

că numai noi doi îi călcăm veseli băltoacele 

și ne gustăm unul altuia picăturile de pe obraji?!

Ei trec încruntați, îngrijorați, neajutorați.

ploaia e rece cu ei și frigul le pătrunde în oase,

pentru că ploaia ne iubește numai pe noi.

Ploaia nouă ne picură-n ochi rouă proaspătă

ca să ne înflorească mereu iubirile în priviri

și răpăie în ritm de dans numai pentru noi.

Și când ne vor crește printre riduri tristețile

de nisip și ochii uscați vor tânji după lacrimi

ploaia va lăcrima, ploaia va plânge pentru noi.

O zi mohorâtă pentru o femeie frumoasă

 Ea, suspinând, se pieptăna - n oglindă
 Cu gânduri incâlcite ce o făceau să plângă
 Cu fruntea încruntată și ochi învolburați
 Și râuri vineții brăzdând obraji uscați:
"Nu, nu-s eu asta, oglindă mincinoasă!”
 A spus ea, surâzând din nou frumoasă.

Elegie

Copile cu ochi mari și zglobii,

Care cu durere și  suferință

Să iubești, încă nu știi

Plăpândă ființă

Aleargă după mine, aleargă

Prinde-mi din urmă durerea

Și dă-mi mâna ta caldă

Ca mângîierea!