Sau ochiul tău e rău, când Eu sunt bun (Matei 20; 1-15)

De ce mi-e ochiul rău când Tu ești bun?!
Cum, Doamne, să răspund, așa-am simțit
Atunci când m-ai chemat la via Ta:
Eu am muncit sub toată arșița
Pe altul l-ai chemat spre asfințit,
Dar cu același ban l-ai răsplătit!
 
De ce ti-e ochiul rău, când Eu sunt bun?!
Îți vor răspunde proprii tăi copii:
Unul va asculta asprimea ta
Cu altul însă te vei chinui,
Dar, cînd spre asfințit îi vei chema
Cu-aceeași dragoste vei răsplăti!

Ploaie în centrul vechi

 

Seara, stau tolănit
Pe sufletul meu aburit
De norii ce au turnat
Ploaie-n pahar
Și gheață de stele.
Al ei gust amar
Îmi ajunge!

Și luna, iată
Roșie toată
De ploaie-mbătată,
Stă dezmățată,
Nedezmierdată
Pe bolta-nstelată
Și plânge!
 

 

De ce-aș pleca

 

De ce-aș pleca,
de ce- aș  mai sta,
de ce, de ce și, totuși,
pentru un zâmbet larg,
pentru o vorbă bună,
și pentru mângâierea ta
n-aș mai pleca!

M-am născut

M-am născut clipind raze de soare
Din ochii lăcrimând zorii de zi,
Bobocii mi-au surâs în floare
Și-am cuvântat o viață zi de zi.
 
Se prind în cearcăn zilele de ieri
Clipesc din gene un apus de soare
Din ochii lăcrimând ttristele seri
Și tac această viață ce mă doare.

O seară amânată

Trebuia să ne întâlnim
la locul nostru comun
să vorbim,
să sorbim
priviri.
 
Pe tine te -au reținut
însă, treburi comune:
m -ai sunat,
te-ai scuzat,
am tăcut.
 

Mai târziu, ne-am întâlnit
într-un loc străin de noi
n - am vorbit,
n -  am sorbit
Priviri.

Deși te-ai dus

Din frunze de cireș îți voi clipi
Din răsărit de soare voi zâmbi
Și cu suflări de vânt voi răscoli
Inima ta.

Cu tril de pasăre te voi chema
În visul tău în brațe îmi vei sta
Cu raza lunii te voi mângâia
Așa să știi.

Inima mea bate

Inima mea bate cărările toate
curioasă și sprintenă pisică
vânează iubiri sub luna pitittă,
și apoi, bătând din pleoape,
stă în pieptul meu ghemuită
și toarce.

Vremuri tulburi

Sunt vremuri tulburi, oameni frumoși
Viețuim sub masca indiferenței.
Îmbrățișările, sărutările, mângâierile
Sunt purtătoare de viruși și interzise
Se cenzurează și vise.
 
Sunt vremuri tulburi, oameni frumoși
Iubirea încalcă dreptul la ură
Și gândurile voastre sunt un risc asumat.
Purtați în suflete un  curcubeu,
Nu pe tricou sau maieu.

Un fir de iarbă fragil

Cuvântul e ca un fir

De iarbă, fragil.

Dacă îl spun unui nor

Plouă în hohote.

Dacă îl spun unui izvor

Îl îngână în șopote.

Dacă îl spun unui pom

Leagănă un ram.

Dacă îl  spun unui om

Teamă am...

Omul e ca un fir

De iarbă, fragil.

 

Nocturnă

Vinul roșu scăpărînd în pahar,
iubita dansând în lumina lunii,
eu împletind din gene un vis
cu răsuflarea plină de viață
a  unui animal care doarme:
Iată ingredientele care dau
gust morții!

Iiată, primăvara a sosit!

A fost de-ajuns să nu stai bosumflată
Să te rujezi, să fii din nou machiată
Să ai acel surârs ce altădată
M- a cucerit
Și iată, primăvara a sosit!
 
A fost de-ajuns să te plimbi pe alei
Și-a ta mireasmă s-a răspândit prin tei,
Bobocii s-au deschis, când ai clipit spre ei
Și-au inflorit,
Și iată, prmăvara a sosit!
 
A fost de-ajuns cuvântul tău șoptit
Și toată ceața-n zori s-a risipit
Iar păsările toate s-au trezit
Și-au ciripit
Și, iată, primăvara a sosit!

Îmi doresc

să nu mai fiu cu ochii pe mine tot timpul

să nu mă mai privesc dimineața în oglindă

să nu mai fiu aspru cu mine seara

chiar dacă fac umbră pământului

degeaba.

N-am înțeles nicicând graba de a zidi

și cred că o bormașină găurind un zid

e trâmbița nemiloasei apocalipse

și încurc cele lumești cu alte lumi

din povești.

 

Eu mai cred că petalele devin fluturi

ca floarea să poată săruta altă floare;

prin al meu cânt eu lumea descânt

și aduc o rază de soare pe frunțile

celor ce plâng.

Eu sunt nătâng.

Răbufniri

 

De mi-ai fi păstrat un cuvânt,
o interjecție sau măcar o grimasă
în colțul buzelor tale
ar fi fost bine.
Dar nu, nu, tu  m-ai lăsat
să-mi adun  rostitele
cuvinte către tine
și, în gheena de la marginea vieții,
le-am aruncat!

Senzualitate

Tu ești o pajiște cu flori
Sub un cer senin, fără nori
Pictată în mii de culori.
 
Tu n- ai ascunsă cărare,
N-ai nicio umbră sub soare,
Sufletul tău nu tresare.
 
Tu nu ai nicio roză cu spini
Tu ai ochii mereu senini
Tu nu știi cum e să suspini.
 
Tu ești o dulce ispită,
Atât de mult ești dorită
Și - atât de puțin iubită.

ecce homo

evolutia noastră s-a încheiat
amiba nu a avut niciun gust
și gustul credinței s-a alterat
martirii sunt delicatese uitate
sorbim din viermii suculenți
ai vanităților noastre
și neștergem ușor de pe față
urmele slinoase de viață