Elegie

Mi-am îndesat iubirea cu limba în locul măselei de minte
scoase acum ceva timp și nici nu mai știu ce mă doare.
Strivite de pleoapele grele, visele mi-au sângerat ochii.

Mi-am înmuiat în salivă dorințele care s-au scurs
pe bărbia nerasă. Tâmplele au transpirat amintiri
pe care le-am șters cu degetele unite-n rugăciune.

Iubire înghițită în sec

A trecut o veșnicie de când rosteam
între noi, cuvinte proaspete ca roua
de dimineață. Acoperite de praful
timpului, au devenit limbă moartă.
Și chiar de vom reînvăța a le rosti
astăzi, nu ne vor mai spune nimic.

Întors în Ithaca, Penelopa ridică sprâncenele

După o lungă despărțire a trupurilor noastre,
eu fiind dincolo de marea ochilor tăi, ascuns
între buzele roz de orhidee, m-am întors la tine.
Deși te uiți la mine, pari a nu știi cine-s eu.
Vino iar în patul cu picior de măslin viu
să te așterni lângă mine și să ne vorbim.
Avem atât de multe să ne spunem, încât
divina Fecioară ne-a lăsat răgaz veșnicia!

Toast pentru prieteni

Stau tolănit pe banca din grădină
și sorb din vinul sclipind în pahar
cu cei mai buni prieteni, așadar,
sunt fericit! Spre asfințit, prietenul
meu, Soarele, roșind, s-a și grăbit
să plece. Deja apare Luna și nu vrea
s-o vadă.Eu, însă, incă stau la flecărit
cu celălalt prieten, Umbra mea!

Recviem

“Adagio” de Albinoni mi-aș dori,

Să fie ascultat când voi muri

Și de vi s-ar părea a fi anost

Să nu mă plângeți, n-are niciun rost!

Metamorfoză

Cine-ar fi crezut că din oul
eliptic și tern ca o piatră
zborul s-a născut?!
 
Cine-ar fi crezut că din omida
slinoasă, devorând frunze,
zborul s-a născut?!
 
Cine-ar fi crezut că din trupul
omului năpădit de viermi
zborul s-a născut?!

Confesiuni

Mai stai, prietene, să-ți spun,
știu că ești plictisit, îți torn
un nou pahar de vin acum,
ascultă-mă, te rog și-atât!
 
Am atât de multe amintiri
stocate prin toate colțurile
memoriei mele și de câteva
azi, mă voi descărca.
 
Și doar iubirile le voi păstra
în suflet. Chiar de au plecat,
iubirile și-au amprentat
săruturile lor pe mine!
 
Ascultă-mă prietene, îți spun
și toarnă-mi un pahar de vin,
pentru că ce voi povesti acum
îmi vor închide ochii de rușine!

De dragoste

 

De-un fir atârnă viața,
De-un fir din părul tău
În care se-ncâlcește
Gândul meu.
 
De chipul tău mi-e sete
Și te-aș sorbi din plin,
Mi-e buza ta paharul
Plin de vin.
 
De-a ta suflare blândă
Mi-e sufletul senin,
Sărutul nostru însă
E suspin!

***

Tăcerile mele se sufocă
închise în atâtea cuvinte;
Tăcerile mele vor răbufni
într-o zi, sătule de vorbe
și de agitația vieții!

Destin

Eu te-am citit toată
și  mi te voi aminti toată viața.
 
Tu m-ai citit tot
și  ai deschis apoi altă carte.
 
După ce ne-am citit,
amândoi am privit în altă parte.
 
Totuși, din cozile ochilor
ni se preling zilnic absențele.

Bucureștii eternului feminin

Eva privește nostalgică Grădina
Edenului din Calea Dorobanți;
Dalila din Valea Oltului plânge
după rockerul cu noaptea în plete;
Pe Lipscani 38, Julieta suspină
după Romeo, loverul din Ferentari;
Nastasia oftează în fața oglinzii
din camera Hotelului Casa Capșa
și-și șterge machiajul cu lacrimi
murmurând în șoaptă: ce idiot!
Anna așteaptă în Gara de Nord
trenul întârziat al destinului său
Marilyn s-a întins singură pe patul
ei din Băneasa și doarme profund;
Persefona șade tristă pe o bancă
din Cișmigiu:se apropie toamna
și trebuie să se întoarcă în iadul
de acasă unde e rece și întuneric!