ușa e mereu legănată de-un vânt, când rece,
când plăpând. Pragul a mai crescut de curând
și deseori mă împiedic. Canapeaua mă cuprinde
între pernuțele ei moi, trecute de prima tinerețe
și de-abia mă pot ridica din brațele ei, iar patul
mă primește cu răceala unui cavou. Mi-e frig,
Ferestrele casei mele au deschidere spre ploaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu