Nepăsare

Cu cât trec anii, cu atât mă năpădesc buruienile
nepăsării, care, crescând sub soarele torid, sub
luna  palidă, în ploi sau furtuni și- n vânturile
reci, mă țin în viață. Nu mai plivesc iarba, nu
mai surâd rozelor îmbujorate, nu mai bârfesc
cu roșcatele și nu-i  mai servesc niciunui crin.

Noi

ne iubim doar atunci când dormim
fără săruturi, fără șoapte, fără atingeri,           
îmbrățișând pernele moi. Preumblăm
cu mâinile neastâmpărate prin cutele
altor vise și același aer îl împărțim
numai când gură la gură răsuflăm.

O geană de Lumină

M-a trezit o geană de Lumină
în plină noapte și am clipit.
Mi-a mângâiat părul, mi-a
umezit ochii și mi-a înflorit
buzele într-un surâs. Era atât
de bine, era atât de frumos,
până când soarele a răsărit.