Penelopa ridică iar din sprâncene și

nu se mai uită la mine deși știe cine sunt
anii au îmbrăcat-o cu piele și tăceri uscate
piciorul patului de măslin viu se ofilește
nopțile și zilele  trec pe lângă noi mute.

Mă întreb uneori dacă mă mai așteaptă
Calypso cea plină de mângâieri și plăceri
nemuritoare, trezindu-mi trupul în lăstar
de floare, dar zeii îmi ascund locașul ei.