O poveste cu ceai

           (pictură de Kuzma Petrov-Votkin, 

                                                                                                 În spatele samovarului)

Erau mereu nedezlipiți în lumea lor caldă,

Se impartaseau unul cu altul la masa iubirii

Și deschideau zilnic ferestre spre fericire.

O fereastră s-a deschis spre lumea noastră rece

Și pasiunea se risipi cu aburii ceștilor de ceai.

Ochii li s-au deschis și se priveau nedumeriți,

Buzele se dezlipeau cuminți din sărut.

Li s-au descâlcit mâinile una din alta

Și s-au retras timide sub masa tăcerii.

''S-a răcit ceaiul, a spus ea cu glas  răgușit,

Închide toate  ferestrele, e atât de frig

Că mi-au dat lacrimile.'' Și el le -a închis.

(02.07.2020, la birou)

Acasă, cu dragoste

Te mai iubesc?! Ce intrebare-i asta?
Vezi că se ard cartofii, stai să deschid fereastra
De ce-o deschid, păi, tu nu vezi că-i fum?
Ai pus destulă sare, deci, ce mai e acum?

Da, te iubesc, știi bine, n-am s-o repet și basta,
Vai, m-am lovit - la dracu’- e vraiște casa asta!
Mă doare mult acuma când știu că nu mă crezi,
Sunt rece c-am pus gheață, te văd cum tu mă vezi.

Mi-a mai trecut …durerea, nu iubirea!
Vrei să mă prinzi cu vorba, de ce te pierzi cu firea?
Da, te iubesc și-mi spui că asta-i o minciună,
Că de mai multă vreme nu te consider bună?!

Am spus întotdeauna că tu ești cea mai bună,
Nu știu cum sună asta, hai, spune tu cum sună!
Da, te iubesc, stii bine că nu o fac pe prostul
Mă duc să deschid ușa, sună băiatul nostru!

(din ciclul Amintiri din bucătărie, 23.06.2020)