De ce m-ai mângâia

De ce m-ai mângâia?! mi-e aspru părul,
ici-colo, înălbit de îndoieli
cu riduri care îmi încruntă fruntea
și pielea tot mai aspră și uscată
de care trupu-ar vrea să se dezbrace.
 
De ce te-aș mîngăia?! ți-e caldă fruntea,
iar ochii ți-au rămas la fel, senini
și pleoapele se-apleacă-n rugăciune,
și gura ta mijește un suspin,
iar palma mea al tău contur îl poartă.

Sete, foame și arome

Născut în astă lume, m-a durut
Și atâta sete am avut și foame
C-am mistuit tot laptele de supt
Din sânul mamei!
 
Iar vara mă îmbie cu răcoare
Să sorb din apa rece de izvor,
Din fructe coapte-n razele de soare,
Să mă hrănesc mușcând din pulpa lor.
 
Și toamna mă îmbie pe deplin
Să frâng dîn pâinea caldă din cuptor,
Din struguri albi sau roșii să sorb vin
Să nu-mi mai fie sete, foame, dor!
 
Iar iarna rece ca un frigider
Îmi umezește  buzele crăpate
Cu mana albă picurând din cer
De îngeri preparate înghețate.
 
Când primăvara, florile-și desfac
Petalele cu aromele de vis
Insprir din plin parfumul lor și tac
N-am foame, sete, sunt in Paradis!