De ce m-ai mângâia?! mi-e aspru părul,
ici-colo, înălbit de îndoieli
cu riduri care îmi încruntă fruntea
și pielea tot mai aspră și uscată
de care trupu-ar vrea să se dezbrace.
De ce te-aș mîngăia?! ți-e caldă fruntea,
iar ochii ți-au rămas la fel, senini
și pleoapele se-apleacă-n rugăciune,
și gura ta mijește un suspin,
iar palma mea al tău contur îl poartă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu