ulima confesiune a unui gândac

mereu trec de peretele acesta transpirând,

mi-e teamă să nu cad pe spate, mi-ar fi

aproape imposibil să mă ridic, iar pavajul

până la casa mea e imens și plin de pericole,

dincolo de apă, dincolo de noroi, sunt acei

pași uriași ai zeilor care ne strivesc cu

umbra tălpilor lor și acum vă las, trebuie

să trec cât mai repede ... ah!

o firimitură fărâmițată de psalm

de ce sunt trist
că am ajuns la anii de dezgust
de ce sunt trist
că nici sărutul nu mai are gust
de ce sunt  trist
că toată viața am trecut prin foc
de ce sunt trist
când flăcările nu m-au ars deloc
de ce sunt trist
când Domnul m-a salvat mereu
de ce sunt trist
că încă n-a chemat numele meu.