Nepăsare

Cu cât trec anii, cu atât mă năpădesc buruienile
nepăsării, care, crescând sub soarele torid, sub
luna  palidă, în ploi sau furtuni și- n vânturile
reci, mă țin în viață. Nu mai plivesc iarba, nu
mai surâd rozelor îmbujorate, nu mai bârfesc
cu roșcatele și nu-i  mai servesc niciunui crin.

Noi

ne iubim doar atunci când dormim
fără săruturi, fără șoapte, fără atingeri,           
îmbrățișând pernele moi. Preumblăm
cu mâinile neastâmpărate prin cutele
altor vise și același aer îl împărțim
numai când gură la gură răsuflăm.