Vechea limbă a iubirii

Mă tem deja că iubirea

o vom învăța din cărți

ca pe o limbă moartă

ce amintește de timpurile

în care cei dragi au apus.

Unii din noi o vom mai vorbi

pentru noi, nu și între noi însă.

Balada unui om de stat

Când m-am văzut pe mine demnitar
M-am pipăit surprins că tocmai eu

Am devenit deodată șeful meu

Pe care îl servesc ca funcționar.

Audiență-mi cer politicos

Când am ceva urgent să îmi transmit,

Intru sfios atunci când sunt primit

Și mă retrag prin ușile din dos.

Nu mă mai simt cu mine-n largul meu

Încerc să mă evit cât de mult pot,

De când sunt șeful meu, mă doare-n cot

De mine, când o duc ceva mai greu.

Am treburi mari ca orice om de stat

Și mă tratez din plin cu mult respect,

Și sunt convins că singurul defect

E când mă deranjez inopinat.

Însă când mă întind în dormitor

Mă caut disperat să mă veghez,

Răsuflu-adânc să nu mă enervez

Pe mine, chiar și eu sunt muritor!

Timpul iubirii

Cândva aveam atâtea de făcut,

nu era timp de pierdut în viață,

dar de când iubesc, n-am nimic de făcut,

iubirea e doar timp pierdut în eternitate.

Dans

Când oasele mele dansează,

tremură toată carnea pe mine,

încrețindu-și pielea asudată,

inima îmi pulsează îngrijorată,

ochii îmi pică în poală, de-atâta

oboseală, urechile îmi vibrează

când oasele mele dansează.

Dar când paharul se va goli

și când dansul se va sfârși,

singurele care vor odihni

oasele mele vor fi!

Elefanții din circ

 

Din circul lumii de la orizont au scăpat
patru elefanți care în mersul lor apăsat
pe pământ târau pânza sinilie a cerului,
ce se sfâșia tot mai tare lăsând în urmă
o gaură neagră fără contur, care creștea
tot mai mare, înnegrind totul în jur.
Păsările. pomii, casele, mașinile, oamenii
cădeau rând pe rănd în gaura fără fund,
și nimic nu părea să oprească acel nimic.

Eu am strigat din tot sufletul către oameni
să se ferească din calea celor patru elefanți
dar ei erau absorbiți în propriul lor contur
și nu vedeau nimic din ce este în jurul lor.
Elefanții sunt tot mai aproape de casa mea,
dar eu nu mă tem pentru că sunt pregătit
să îi întorc din drum cu patru șoricei albi!

Când traversez strada

 

Când traversez strada eu

semaforul e verde instantaneu,

mașinile se opresc și șoferii coboară

să mă salute, păsările nu mai zboară,

se fâstâcesc, precum femeile care-mi

zâmbesc, când eu traversez strada.

Când traversez strada ușor

se-ntinde zebra ca un covor,

polițistele fac pentru mine culoar

îmi întind carnetele de proces - verbal

pentru autografe și-mi dăruiesc șuvițe

prinse-n agrafe, când eu traversez strada.

Când traversez strada eu

se adună toate fetele-n jurul meu,

unele țipă și încep să plângă

dacă nu reușesc să mă atingă 

și se îmbrâncesc să mă vadă

e o corvoadă, cînd eu traversez strada.

Când traversez strada ușor

devin idolul tuturor

și e un adevărat ritual

să fiu prezent la telejurmal;

Lumea toată în loc s-ar opri

într-o zi, dacă eu nu aș traversa strada

Fata zurlie cu părul bălai (beat-poem)

 

Fata zurlie cu părul bălai

se strecura blitz printre blocuri

și lumina cu zâmbetul ei ștrengar

ferestrele, și băieții se țineau scai

după fata zurlie cu părul bălai.

Când își făcea selfie pe balcon

fata zurlie cu părul bălai

băieții aruncau privirile în sus;

iar emoticoanele se lipeau

de fata zurlie cu părul bălai.

Avea ochii verzi cu pixeli mari

fata zurlie cu părul balai, 

buzele ei yummy asmuțeau

băieții de cartier, care salivau

după fata zurlie cu părul bălai. 

Cu dansul ei viral pe tik tok

fata zurlie cu părul bălai

te provoacă în duets pe loc. 

bun sau rău, inimioare dai

pentru fata zurlie cu părul bălai. 

Uneori

Uneori, mă ard cuvintele de jar

mocnite pe altaul buzelor vineții

cărora le închinam înainte săruturi;

Fumurile lor mă îneacă, mă sufocă,

mă perpelesc în propria transpirație

și vreau atunci să scap cu orice preț

de prezența ta și de mine însumi.

Mi-au rămas

Din fâlfâirea aripii de pasăre în zborul către cer
mi-au rămas pleoapele,
din suflările crivățului, nemirului și austrului

mi-au rămas respirațiile,

din susurul izvoarelor lunecând pe buzele pietrelor

mi-au rămas cuvintele;

din răsătul soarelui, din răsăritul lunii

mi-au rămas rugăciunile.

Gustul iubirii

E atâta timp, Doamne,
de  când m-ai creat

din apă și lut, încât

am gustul apei stătute.

Recreează-mă, Doamne,

din apă și lut și adaugă

petale proaspete de roze

să am iar gustul iubirii.

Dragoste în al treilea act

 I.

Era toată un zâmbet și împărțea

cu mine atâtea râsete spumoase,

încât m-am făcut tot numai de râs;

Ea m-a șters cu privirea și mi-a spus

că îmi stă alături și a închis ușa.

II.

Rămas singur, îmi scobesc sufletul

cu același deget cu care butonez

telecomanda și trăiesc șapte viețiî

în filme. Între timp, vântul stârnit

din camera de alături, a deschis ușa.

III.

Din părul ei negru s-a lăsat noaptea;

Dragostea avea gust de carne fierbinte

sfârâind topită pe marginea patului.

Somnul ne-a surprins obosiți unul de altul;

Eu încă dormeam, când a scârțâit ușa...

Singurătate

Atât de singur acest om era

Că și cuvintele l-au părăsit,

Auzul în urechi s-a ghemuit

Și chiar și umbra sa îl ocolea.

Lumina-n ochi nu i se mai juca,

Palmele se-ascundeau în buzunar;

Până și gândul îi fugea hoinar, 

Iar vântul amintirile-i zbura.

Nimeni în seamă nu îl mai lua

Și chipul lui era tot mai livid

Ca o vopsea prelinsă pe un zid

Pe care ploaia-n timp o curăța.

Cotidiană

Când umerii se lasă, eu îmi pun 

Să stea pe umeraș corpul boțit 

Și tremurând, pe sufletul golit 

Îmi învelesc cu grijă un somn bun.

Îmi taie somnul recele cuțit

Al dimineții. Mă trezesc buimac,

Respir adânc și corpul mi-l îmbrac 

Și în contact cu lumea m-am pornit. 

Mototolesc hârtii, cu mulți vorbesc;

Mi se apleacă de atât vorbit 

Și - mi vine câteodată să vomit 

Când nu înghit cuvântul ce-l primesc.

Ajuns acasă stau, mănânc, citesc, 

Apoi mă furișez în pat tiptil, 

Îmi caut somnul dulce de copil;

În vise nu ajung să-mbătrânesc!