Atât de singur acest om era
Că și cuvintele l-au părăsit,
Auzul în urechi s-a ghemuit
Și chiar și umbra sa îl ocolea.
Lumina-n ochi nu i se mai juca,
Palmele se-ascundeau în buzunar;
Până și gândul îi fugea hoinar,
Iar vântul amintirile-i zbura.
Nimeni în seamă nu îl mai lua
Și chipul lui era tot mai livid
Ca o vopsea prelinsă pe un zid
Pe care ploaia-n timp o curăța.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu