Când umerii se lasă, eu îmi pun
Să stea pe umeraș corpul boțit
Și tremurând, pe sufletul golit
Îmi învelesc cu grijă un somn bun.
Îmi taie somnul recele cuțit
Al dimineții. Mă trezesc buimac,
Respir adânc și corpul mi-l îmbrac
Și în contact cu lumea m-am pornit.
Mototolesc hârtii, cu mulți vorbesc;
Mi se apleacă de atât vorbit
Și - mi vine câteodată să vomit
Când nu înghit cuvântul ce-l primesc.
Ajuns acasă stau, mănânc, citesc,
Apoi mă furișez în pat tiptil,
Îmi caut somnul dulce de copil;
În vise nu ajung să-mbătrânesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu