Viața noastră

" Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată;"

(Solomon 2:2)

Să bem prieteni, viața-i trecătoare
Să bem că ne-am născut din întâmplare
Suflarea noastră-i fumul de  țigară
Și cugetul scânteia-n vânt șprințară
Când se va stinge, trupul va fi scrum
Și sufletul doar colbul de pe drum.
 
Să bem prieteni, iubirea ne îmbată
În desdătări de trupuri cufundată
Să bem prieteni, să ne veselim
Și să gustăm din viață cât poftim,
Căci după viața asta zbuciumată,
Vom fi ca și cum n-am fost niciodată!
 
În orice strugure mustind sub soare
Găsesc o dulce binecuvântare.
Când rând pe rând prietenii-au plecat
Singur rămas, din piept am suspinat:
O, Doamne, Dumnezeul meu iubit
De ce și pentru ce Te-am părăsit?

Tânguiri

Azi - noapte mâinile s-au furișat
Pe lângă mine și - au plecat
Spre alte lumi.
 
Atâtea mai aveam de mângăiat
Și nu mai pot, deși sunt disperat
Să strâng din pumni!

Oglindiri

Copiii, când se văd în oglindă,
se strâmbă, scot limba către cei
la fel ca ei, pentru că ei trăiesc
doar aici, dincoace de oglindă,
printre tufe de flori și gâze mici.
 
Cei mari când se văd în oglindă
se-ncruntă  suspicios către cei
ce par altfel ca ei, cărunți și ridați
cu ochii umflați și să treacă vor
din viața lor, dincolo de oglindă.
 

O dimineață cu gust

Aseară am cinat amândoi

Fripttura a fost cam tare
Vinul sec a fost bun
Măslinele un pic amare
Desert ...nicidecum
Am, totuși, de dimineață
Pe buze gust de dulceață.

 

Mângâieri

 

Mă dezvelea ușor când eu dormeam
Pletele răcoroase unduiau pe trup
Simțeam aroma dulce-a unui fruct
De parcă-n paradis mă desfătam.
 
Mă gâdila până când mă trezeam
Și tot trăgea perdeaua de lumină
Orbindu-mă în plină zi senină,
Zefirul strecurat pe lângă geam.

Prea devreme, atât de târziu (biblică)

 

Enoh era blând și smerit cu inima
în fața lui Dumnezeu și - L urma
oriunde ca un miel și nicicând
nu se abătea din calea Lui.
Surâsul și ascultarea lui
plăcură lui Dumnezeu.
 
După ce L-a urmat zi cu zi
vreo  două sute de ani,
Domnul i-a zis: “Ascultă
prietene, acum casa Mea
e mai aproape decât a ta,
Intră și te voi binecuvânta.”
 
Matusalem, fiul lui Enoh,
plin de dor, a vrut să trăiască
până la întoarcerea tatălui,
însă pleopele grele i-au apăsat
ochii sfidând apusul de soare
la nouă sute șaizeci și nouă de ani.
 

Lamentație

Eu nu te iubesc nicidecum
În somn nu te visez oricum
Nu întorc privirea în drum
După tine,  nu te urmăresc
Deloc, până când obosesc
Și pe ascuns nu te privesc.
 
Și pentru ce eu te-aș urma?
De ce ai lumina viața mea
Ca o stea, de ce m-ai minuna?
De ce pletele tale mi-ar trezi
Reverii? De ce să îmi fii
Adorată icoană zi de zi?

Frunze reci

 

Nu mai zâmbești
ți-e grea
prezenta mea
 
De sărutul meu
te ferești
mereu
 
Timpul trece
și zi cu zi
e tot mai rece.
 

Jurnalul lui Sisif

Mă trezesc dimineața,
De ziua de ieri năclăit
Îmi spăl repede fața.
 
Îmi îmbrac trupul ponosit
Cu cămasă proaspăt călcată
Și iată, la drum am pornit.
 
Ajung la birou și lucrez,
Învârt hârtii, dau telefoane
Nu am timp să visez.
 
Îmi arunc trupul ponosit
Cu cămașa deja șifonată
În mașină și am pornit.
 
Același drum către casă:
Pe canapea azvârlit
Mă dezbrac de cămașă.
 
Mă trezesc dimineața,
De ziua de ieri năclăit
Îmi spăl repede fața.
 

 

Reverie

Îmi place să privesc norii trecând,
Îmi place să privesc păsări zburând,
Îmi place s-aud vântul șuierând
Fire de păr cernite răsfirând.
 
Îmi place să privesc copii râzând,
Îmi place iarba pe pământ crescând
Îmi place s-aud vântul șuierând
Fire de păr cernite răsfirând.

Extaz (terțină)

Stând întinși după dragoste

avem amândoi același surâs

liniștit, de dinaintea morții.

Domestică

Tropăind cu degetele pe masă,
Sorbeam neliniștea din pahar,
Repezit ca ploaia de toamnă
Tunam cuvintele printre norii
plini de gânduri și fulgeram
un zâmbet tăios.
 
Vopsindu-și unghiile pe canapea
Aburea  ziua cu mirosuri tari
Liniștită ca prima ninsoare
Se lungea leneșă ca o felină
Și se spăla de toate amintirile
Torcând duios.

Drumul meu

 

Calea destinului meu s-a deschis înaintea mea
ca o hartă pe GPS. O voce senină ca o adiere
lină îmi spune să merg înainte zece ani și că vor
fi accidente minore  la intersecția dintre prefixuri,
Merg înainte, lăsând demult în urmă acea casă
în care m-am născut, internatul de liceu, aleea
adumbrită de zulufii ei, Maternitatea fiului meu.

Anii trec și la răscruce vocea mă-ndrumă să mă
încadrez în vârsta a doua, și să urmez iar calea
destinului. Sunt tânăr, îmi spun, nu-i timpul acum
și m-am rulat înainte rătăcind pe drumuri deșarte
care mă duceau nicăieri, doar acea voce senină.
ca o adiere lină mă tot întorcea spre calea mea:

Până la urmă mai am de trecut casa fiului meu
și locul de joacă al nepoților mei. Știu că toate
vor trece sub același soare, sub aceeași lună
pe calea bătătorită.Totuși, din calea destinului
voi coti pe drumul prăfuit dintre lanurile de secară.