miercuri, 30 noiembrie 2022

Viața noastră



" Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată;"
(Solomon 2:2)

Să bem prieteni, viața-i trecătoare
Să bem că ne-am născut din întâmplare
Suflarea noastră-i fumul de  țigară
Și cugetul scânteia-n vânt șprințară
Când se va stinge, trupul va fi scrum
Și sufletul doar colbul de pe drum.
 
Să bem prieteni, iubirea ne îmbată
În desdătări de trupuri cufundată
Să bem prieteni, să ne veselim
Și să gustăm din viață cât poftim,
Căci după viața asta zbuciumată,
Vom fi ca și cum n-am fost niciodată!
 
În orice strugure mustind sub soare
Găsesc o dulce binecuvântare.
Când rând pe rând prietenii-au plecat
Singur rămas, din piept am suspinat:
O, Doamne, Dumnezeul meu iubit
De ce și pentru ce Te-am părăsit?

Niciun comentariu: