Lumina

Lumina îmi intră toată în ochi,
geloasă pe albastrul cerului,
pe verdele copacilor, pe tot
ce văd și admir datorită ei,
Însă la ea, nu mă pot uita.
Și nervoasă, îmi gâdilă nările,
îmi usucă buzele și mă cuprinde
in razele ei cu toată caldura,
arzându-mă, sufocându-mă.
Eu fug spre marea albastră,
spre verdele copacilor, dar ea
mă ochește printre valuri,
mă pândește după frunze
îmi închide ochii de la tot
și de la toate, făcându-mă
de dragul ei să mor!

 

Nu știu dacă filmul continuă

Când a plecat, viața m-a uitat în fotoliul
ăsta ponsit, zdrențuit de care lipit, eu
mă uit la film, privesc fețe cunoscute
copilul acela timid, o mamă servind
zâmbind oaspeții cu salată de boeuf,
paharul de vin scăpărând între tată și fiu,
bunicul dormind solemn și nepoții care
se bucură de colivă, o fiică plângând,
o femeie care, având răsăritul pe buze,
cu prezența ei îmi lumina toată casa.
Ațipesc, nu știu dacă filmul continuă,
printre pleoapele ce se lasă, privesc
cum umbrei mele, alte umbre-i șoptesc.