Zbucium

Dacă tot e război
ucide-l  pe cine vrei,
bucură-te de ura ta,
facă-se nevoia ta!
Așadar,
toarnă picături de sânge
în vinul mustind din pahar
și be-l tot, nu mai sta, bea!
De Domnul însă, nu te ruga
în zadar!

Parabola nebunului

 

https://www.youtube.com/watch?v=Fzp7iCaWNvE

                             " Mit dem Christentum werde ich nicht fertig.“
                                   (Nu pot trece peste creștinism)

                                                                     Friedrich Nietzsche
 
De ce s-a prins de gâtul calului atins
De biciul nemilos și de ce - a plâns
Cel  ce spunea că  Domnul a murit
din milă pentru oameni răstignit?!
El ce în Iliada găsea numai cruzime,
El ce vedea în milă slăbiciune,
Cel care despre un nebun a scris
Că-n plină zi, cu-n felinar aprins
Pe Dumnezeu îl căuta și se-amuzau
Pe seama lui, toți cei ce nu credeau.
El  ce s-a prins de gâtul calului atins
De biciul nemilos și care-a plâns
E-acum  acel aebun ce-L căuta
Pe Dumnezeu, plângând de mila Sa.
 

Setea de dimineață

Buzele tale-mi picurau rouă, dimineața
zulufii tăi se jucau, luminându-mi fața,
Eram așa de fericit pe planeta ochilor tăi
ale cărei izvoare îmi astâmpărau setea
și  inspiram adânc doar aerul iubirii.
 
Acum mi-e sete și pe buzele mele cresc
tulpini de herpes ce după rouă tânjesc.
Ochii tăi și-au rotit privirea spre alte zări,
și eu  îmi întind deșertul  deșertăciunilor
în care tu  te arăți uneori ca Fata Morgana.

Morfeică

La ce te uiți? m-a întrebat mirată
Mă uit la film, este un serial
Răspund, intimidat de vocea ei ciudată.
Nu-i filmul vieții tale, mi-a spus sec.
Nu, dar e mai frumos, eu i-am șoptit.
Ajunge, am venit să te petrec
din lumea asta, filmul s-a sfârșit.
Am tresărit din viață-ntr-un coșmar,
Dar n-am făcut nimic, de ce să plec
Te rog frumos, mai lasă-mă măcar
Un episod din film să mai trăiesc.
Ea m-a privit cu-n ochi ce-mi da fiori
Doar unul, mi-a răspuns, în alb și negru

Să te obișnuiești fără culori, când mori.

Lumina

Lumina îmi intră toată în ochi,
geloasă pe albastrul cerului,
pe verdele copacilor, pe tot
ce văd și admir datorită ei,
Însă la ea, nu mă pot uita.
Și nervoasă, îmi gâdilă nările,
îmi usucă buzele și mă cuprinde
in razele ei cu toată caldura,
arzându-mă, sufocându-mă.
Eu fug spre marea albastră,
spre verdele copacilor, dar ea
mă ochește printre valuri,
mă pândește după frunze
îmi închide ochii de la tot
și de la toate, făcându-mă
de dragul ei să mor!

 

Nu știu dacă filmul continuă

Când a plecat, viața m-a uitat în fotoliul
ăsta ponsit, zdrențuit de care lipit, eu
mă uit la film, privesc fețe cunoscute
copilul acela timid, o mamă servind
zâmbind oaspeții cu salată de boeuf,
paharul de vin scăpărând între tată și fiu,
bunicul dormind solemn și nepoții care
se bucură de colivă, o fiică plângând,
o femeie care, având răsăritul pe buze,
cu prezența ei îmi lumina toată casa.
Ațipesc, nu știu dacă filmul continuă,
printre pleoapele ce se lasă, privesc
cum umbrei mele, alte umbre-i șoptesc.

Nocturnă

 

Aseară mi-am adunat
toți norii mei pufoși
treaptă cu treaptă
la Tatăl meu urcând
să îmi spună
noapte bună!
Și tot pășind
de la pământ la lună,
mi-am culcat obosit
capul pe-un nor
și-am adormit.
Când m-am trezit
eram învelit
cu o pătură de stele.

Altar

Îți amintești că pletele-ți dansau în vânt
Când ne șopteam rostind niciun cuvânt?
Mai știi că, de atâta sărutat,
Iubirea între noi a scăpărat?
 
Îț amintești cât de fierbinți eram
Când cu-al iubirii foc ne încălzeam?
Mai știi că flacăra încet, încet s-a stins
Și pe cenușa dragostei a nins?