Dincolo de cuvinte

Ne simțeam tineri și foarte frumoși,
călcam soarele licărind în băltoace;
Cuvintele aveau zâmbete în sufixe,
silabiseam săruturi la colț de stradă
strivind printre buze consoanele
și  rotunjind vocalele într-un suspin.

Am pierdut timpul... trăind

Ieri mi-am pierdut cheia mașinii
m-am înfuriat, dar apoi am zâmbit:
Am pierdut eu copilăria într-o zi
de vară când m-am îndrăgostit.
Am pierdut prima iubire pe o bancă
în  parc. Am pierdut tinerețile mele
în plăceri efemere și, totuși,
am fost fericit.
 
Din clipa în care eu m-am născut
am pierdut veșnicia, dar am găsit
zile-nsorite, nopți pline de iubiri
strecurându-se printre subsuori.
Am pierdut timpul ... trăind.
Azi am pierdut mâna fiului meu
din mâna mea și mă întreb: Oare
când a crescut?!

În fiecare zi împachetez vise

Dormind strâns în mine însumi,
las Luna să mă vegheze tăcută,
până dimineață, când razele
jucăușe îmi zgândăre pleoapele,
și-mi împrăștie visele pe pernă.
Eu îmi trag perna mai aproape  
de suflet, pipăind după vise,
dar prin ferestrele deschise
o caldă Adiere de vânt lin
se strecoară printre degete,
de palmă cuprinzându-mă
ridicându-mă și trezindu-mă!
 

Nimeni nu se naște râzând.

Nimeni nu se naște râzând.

Privim mirați către femeia

Ce ne surâde cu lacrimi

De durere și ne încruntăm.

Suflarea ei, suflarea noastră

Era până când ne-am născut

În această lume ce ne-a tăiat

Respirația și aerul ne doare!

Nu mai primim mană din cer,

Plângem de foame și căutăm

Dn paradisul nostru pierdut

Înfrigurați, calea lactee.

Nimeni nu se naște râzând.

Privim mirați către femeia

Ce surâde când ne hrănește

Și ca mama surâdem și noi!

 

Dincolo de paradis

În iubire găsesc ce mi-a lipsit:
O voce suavă, un obraz mai fin,
Degete prelungi ce știu mângâia
Pe deplin!
 
În iubire mă pot odihni,
Mă încâlzesc când mi-e frig
În iubire, de râd sau plâng,
Fericit par a fi!
 
În iubire găsesc tot ce doresc
Mă încălzesc, râd sau plâng,
Dar vine acel moment, când
Mă plictisesc.

În iubire trăiești doar un vis
Atât de frumos, până când
Te trezești aici pe pământ
Nu în paradis.

 

 

Fragilitate

O pisică pășind grațioasă pe asfaltul fierbinte,
O inimă mare țopăind într-o micuță vrabie,
Fericirea fremătând într-o coadă de câine.
O perniță de ace aricită într-un tufiș
Privirile fluturate de fluturi prin grădini
Soarele surâzând printre dinții copiilor.
 
Mașinile zgârâind nervoase asfaltul fierbinte,
O inimă de piatră turnată într-un bloc de beton,
Tristețile trăgând storuri întunecate peste ferestre,
Ace reci înfipte într-un braț strivit de garou
Privirile fluturând hârtii mâzgălite-ntr-un birou
Soarele surâzând printre dinții copiilor.

 

Călugărul Robă de piatră, o scurtă legendă Zen

Trăia singur și era foarte sărac.
În nopțile reci, sub lumina lunii
El purta în brațe o piatră grea
Ca să se încălzească.
 
Oameniii îl numeau
Maestrul Robă de piatră.
 
Într-o zi, soarele l-a chemat
Și nu a mai fost zărit.
Doar roba îl așteaptă și acum
în fața colibei sale.

Și totuși

Știi când îmbatrânești?!
Când nici părinții nu te mai iubesc
așa cum te iubeau ca un copil;
Ei au dureri, dorințe nefirești
pe care tu, fiul sau fiica lor nu poți
să le-mplinești!
 
Știi când îmbătrânești?!
Când nici părinții nu te mai iubesc
așa cum te iubeau ca un copil;
Nu mai simți mângâieri,
au palme aspre care îți alungă
ziua de ieri!

 Și totuși.....

Allegretto, S7

Viața noastră e doar un cântec,

fredonat cu însuflețire de noi,

ascultat cu mirare de copii,

îngânat de nepoți

și apoi uitat.

Doar notele vor dăinui

îmbinate în noi armonii.

E dimineață iar

Atunci când mă trezesc de dimineață,
Mă frec la ochi de vălătuci de ceață
Privind oglinda ce nu-mi mai surâde
De ceva timp, apoi mă spăl de vise.
 
Torn in ibric firimituri de noapte
Le îndulcesc cu zorile de zi,
Din galaxie picur stropi de lapte
Din somnul dulce să mă pot trezi.
 
Îmi pieptăn anii adunați pe frunte
După urechi dosesc pe cei mai gri,
Îmi scarpin amintirile din ceafă
Și-apoi respir adânc o nouă zi!

Sărutul

Ea stătea lângă mine tăcută,
Roșind timidă un soare-n apus
Eu, clipind din palidă lună,
Nimic nu i-am spus.
 
Și când soarele roșește-n apus
Și palida lună clipește la geam
De  sărutul  ce nu i l-am dat
Mi-e un dor de nespus.

Nimfatică

Eram o mare agitată-n vânt
Mușcând cu lăcomie din pământ,
Dar arșițile vremii m-au secat:
Acum sunt doar un lac întunecat
Și după serile în care sufăr
În zori de zi plutește un nou nufăr!

Clipiri

Când tu clipești
îmi răvășești
mii de gânduri
și nu mai știu
ce să-ți șoptesc,
doar tac
legănat
de genele tale.

Încă

Suntem tineri, prieteni,
chiar dacă arșița ne topește.
Hai să închinăm un pahar
în cinstea fostelor iubiri!
Si dacă nu ne răcorește
o bere rece, o amintire
rece, o altă bere rece,
atunci să ne ridicăm,
mușchii să-i încordăm,
să apucăm cerul senin
de chică și să-l trântim
la pământ și -n apele lui
reci ne vom azvârli
și de arșița vieții
ne vom răcori!

Eu sunt un vânător de vânt

                                   "…va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul".

                                                                            (Regi III, 19:12

Când adierea lină-a unui vânt

Îmi răcorește fruntea, n-am cuvânt,

Mă simt ca un îndrăgostit distrat

De mâinile Iubirii mângâiat.

 

Și chiar de vânturi aspre-n adieri

Alungă toate  zilele de ieri

Și-aduc deșertăciune pe pământ

Voi fi oricând un vânător de vânt!