Fără regrete

Dansa desculță în lumina soarelui ce s-a oprit din asfințit

s-o privească și cei din jur au înmărmurit, iar ea dansa

pe inimile tuturor, cu pas apăsat. Îndurerați, au plecat,

eu am rămas.

 

Dansa încălțată cu toc cui în lumina candelabrului aprins

și-am prins-o în brațe, felină de necuprins, iar ea dansa

pe inima mea cu pas apăsat. Îndurerat, eu aș fi plecat,

de n-ar fi rămas.

O firimitură de psalm

Carnea mea e deja marinată
de ani buni cu zahăr alb, brun
trecută apoi prin sare și piper,
aromată cu busuioc, rozmarin,
chimion și îmbibată cu vin,
mocnind de dor la foc ușor,  
preparată să fie gustată
de Domnul meu cel bun
înainte de a fi arsă toată
răspândind nori de scrum

Emoție

Nu aduce ziua ce aduce ceasul
emoții, neplăceri și  dureri.
Nu aduce ceasul ce aduce noaptea
somn, vise dulci și plăceri.
Nu aduce viața ce aduce Domnul
emoții, pajiști verzi, învieri!

Ora inutilă

M-am trezit la ora aceea când
nu știu dacă vreau să mai dorm
sau să mă las pradă dimineții
în care înghit în sec orice cuvânt
și mă dor toate amintirile vieții!

Haiku de iarnă

Azi e Crăciunul

în afară de Domnul

toți suntem prezenți!

Nocturnă

După o vârstă, orice durere
îmi dă speranța că mai trăiesc
chiar și greierii tac, când aud
gemetele mele în amurg.
Cerul aprinde stelele una
câte una, atât pentru cei vii,
cât și pentru cei morți.

Recviem (profesorului Daniel Stănica)

Prietene, te rog să râzi din toată inima ta
din tot sufletul tău, din toți dinții tăi mari
luminați de soare, prietene dă-mi un semn
o ecuație, un simbol, o axiomă, o elipsă
cu mustața ta groasă de matematician.
Ajută-mă cu zâmbetul tău cald să-nțeleg
plecarea ta. Erai atât de vesel și de liniștit
și atât de iubit, incât Dumnezeu te-a râvnit
și ți-a dăruit un colț de rai. Dar, tu, dințosule
tu  hlizitule, tu iubitule, pe noi cui ne la;i?

Eternul feminin

Eu din femeie doar o dată
m-am născut,
dar am murit de-atâtea ori
în brațele unei femei
că numai din iubirea ei
am renăscut.
 
Atunci când voi îmbătrâni
și o să casc
în brațele unei femei,
voi ști din nepăsarea ei
că prima dată voi muri
făr’ să renasc.

După un timp

aceste ziduri
s-au scorojit
culoarea s-a șters
ici colo crăpături
până și umbra mea
are riduri.

Dorință

Fii lângă mine, Doamne, și nu mă părăsi
Eu n-am știut să cresc cum se cuvine,
Ca toți cei mari ce nu mai cred în Tine
Și- n orice zi trăiesc aceeași zi.
 
Fii lângă mine, Domnul meu cel blând
Sunt alintat ca un copil, stii bine
Te rog să iei ghiozdanul de pe mine,
Și ciufulește-mi părul cu-al Tâu vânt!
 
Fii lângă mine, Doamne, doar Tu știi
Să dai culoare lumii pentru mine
Și când suspin în somn, fii lângă mine
Suflarea Ta din nou mă va trezi!

 

În preajma sărbătorilor

Cu câteva zile înainte de Crăciun
se înâmplă minuni;
De pildă, azi dimineață
mi-a răsărit un zâmbet pe față.
 
Nu am sărit  bine din pat
că fiul meu, deja îmbrăcat
să plece la cursuri, mi-a strigat:
Tată, pa, am plecat!
 
Dar mai minunat
e faptul că ea mi-a curățat
prinsă de - a Crăciunului vrajă
un ou fiert, de coajă!

Desfătări

Poetul este omul cel mai bogat în viață
Având perle de rouă în orice dimineață
Și aur la amiază din razele de soare,
Bancnote verzi de frunze-n buzunare;
Pe fiecare nor deține-o proprietate
Cu o piscină plină de muze răsfățate,
Care-i șoptesc, îi cântă și-i dansează,
Iar el un cec în versuri le semnează.

Rugăciune întreruptă de gânduri

Tatăl nostru
Care ești in ceruri
Sfințească se Numele Tău
Vie împărăția Ta,
Facă-Se voia Ta,
Precum in cer așa si pe pământ
Sau precum pe pământ așa și în cer
Facă-se voia noastră.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,
Dar cu măsură, e prea proaspătă,
Prea miroase a rai și obrajii devin
prea bucălați ca de copil fericit.
Astăzi orice dietă elimină pâinea,
Trebuie să fim cât mai slabi in viață.
Și ne iartă nouă greșelile noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri,
Atât cât putem ierta, până la urmă
Greșelile lor sunt satisfacția noastră!
Și nu ne duce pe noi în ispită,
-Dar noi Doamne, Te ascultăm
Și ne lăsăm duși de Tine mereu-
Ci ne izbăvește de cel rău,
Dar nu de noi înșine,
Doamne, iartă-ne!

 

Ce pot să spun

 

Îmi reproșa ceva, vocea ei tăia aerul ca un cuțit
îi răspundeam răgușit, nu pricepeam mai nimic,
ochii mi se tulburau,  se întunecau și o ploaie rece
s-a stârnit! Cerul se încrunta, soarele se ascundea
după nori, ea fulgera și tuna cuvintele, tăindu-mi
răsuflarea, și-mi înghițeam în sec vorbele.
Afară se întuneca, luna roșea când ne asculta
stelele leșinau și cădeau, pământul se cutremura
păsările țipau, copiii urlau, corbiii croncăneau
oceanele se învolburau, toți oameniii tremurau!
Când fiul s-a așezat între noi, amândoi am amuțit
Norii s-au îndepărtat și, timid, soarele  s-a ivit!
Cam asta-i tot!

Viața noastră

" Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată;"

(Solomon 2:2)

Să bem prieteni, viața-i trecătoare
Să bem că ne-am născut din întâmplare
Suflarea noastră-i fumul de  țigară
Și cugetul scânteia-n vânt șprințară
Când se va stinge, trupul va fi scrum
Și sufletul doar colbul de pe drum.
 
Să bem prieteni, iubirea ne îmbată
În desdătări de trupuri cufundată
Să bem prieteni, să ne veselim
Și să gustăm din viață cât poftim,
Căci după viața asta zbuciumată,
Vom fi ca și cum n-am fost niciodată!
 
În orice strugure mustind sub soare
Găsesc o dulce binecuvântare.
Când rând pe rând prietenii-au plecat
Singur rămas, din piept am suspinat:
O, Doamne, Dumnezeul meu iubit
De ce și pentru ce Te-am părăsit?

Tânguiri

Azi - noapte mâinile s-au furișat
Pe lângă mine și - au plecat
Spre alte lumi.
 
Atâtea mai aveam de mângăiat
Și nu mai pot, deși sunt disperat
Să strâng din pumni!

Oglindiri

Copiii, când se văd în oglindă,
se strâmbă, scot limba către cei
la fel ca ei, pentru că ei trăiesc
doar aici, dincoace de oglindă,
printre tufe de flori și gâze mici.
 
Cei mari când se văd în oglindă
se-ncruntă  suspicios către cei
ce par altfel ca ei, cărunți și ridați
cu ochii umflați și să treacă vor
din viața lor, dincolo de oglindă.
 

O dimineață cu gust

Aseară am cinat amândoi

Fripttura a fost cam tare
Vinul sec a fost bun
Măslinele un pic amare
Desert ...nicidecum
Am, totuși, de dimineață
Pe buze gust de dulceață.

 

Mângâieri

 

Mă dezvelea ușor când eu dormeam
Pletele răcoroase unduiau pe trup
Simțeam aroma dulce-a unui fruct
De parcă-n paradis mă desfătam.
 
Mă gâdila până când mă trezeam
Și tot trăgea perdeaua de lumină
Orbindu-mă în plină zi senină,
Zefirul strecurat pe lângă geam.

Prea devreme, atât de târziu (biblică)

 

Enoh era blând și smerit cu inima
în fața lui Dumnezeu și - L urma
oriunde ca un miel și nicicând
nu se abătea din calea Lui.
Surâsul și ascultarea lui
plăcură lui Dumnezeu.
 
După ce L-a urmat zi cu zi
vreo  două sute de ani,
Domnul i-a zis: “Ascultă
prietene, acum casa Mea
e mai aproape decât a ta,
Intră și te voi binecuvânta.”
 
Matusalem, fiul lui Enoh,
plin de dor, a vrut să trăiască
până la întoarcerea tatălui,
însă pleopele grele i-au apăsat
ochii sfidând apusul de soare
la nouă sute șaizeci și nouă de ani.
 

Lamentație

Eu nu te iubesc nicidecum
În somn nu te visez oricum
Nu întorc privirea în drum
După tine,  nu te urmăresc
Deloc, până când obosesc
Și pe ascuns nu te privesc.
 
Și pentru ce eu te-aș urma?
De ce ai lumina viața mea
Ca o stea, de ce m-ai minuna?
De ce pletele tale mi-ar trezi
Reverii? De ce să îmi fii
Adorată icoană zi de zi?

Frunze reci

 

Nu mai zâmbești
ți-e grea
prezenta mea
 
De sărutul meu
te ferești
mereu
 
Timpul trece
și zi cu zi
e tot mai rece.
 

Jurnalul lui Sisif

Mă trezesc dimineața,
De ziua de ieri năclăit
Îmi spăl repede fața.
 
Îmi îmbrac trupul ponosit
Cu cămasă proaspăt călcată
Și iată, la drum am pornit.
 
Ajung la birou și lucrez,
Învârt hârtii, dau telefoane
Nu am timp să visez.
 
Îmi arunc trupul ponosit
Cu cămașa deja șifonată
În mașină și am pornit.
 
Același drum către casă:
Pe canapea azvârlit
Mă dezbrac de cămașă.
 
Mă trezesc dimineața,
De ziua de ieri năclăit
Îmi spăl repede fața.
 

 

Reverie

Îmi place să privesc norii trecând,
Îmi place să privesc păsări zburând,
Îmi place s-aud vântul șuierând
Fire de păr cernite răsfirând.
 
Îmi place să privesc copii râzând,
Îmi place iarba pe pământ crescând
Îmi place s-aud vântul șuierând
Fire de păr cernite răsfirând.

Extaz (terțină)

Stând întinși după dragoste

avem amândoi același surâs

liniștit, de dinaintea morții.

Domestică

Tropăind cu degetele pe masă,
Sorbeam neliniștea din pahar,
Repezit ca ploaia de toamnă
Tunam cuvintele printre norii
plini de gânduri și fulgeram
un zâmbet tăios.
 
Vopsindu-și unghiile pe canapea
Aburea  ziua cu mirosuri tari
Liniștită ca prima ninsoare
Se lungea leneșă ca o felină
Și se spăla de toate amintirile
Torcând duios.

Drumul meu

 

Calea destinului meu s-a deschis înaintea mea
ca o hartă pe GPS. O voce senină ca o adiere
lină îmi spune să merg înainte zece ani și că vor
fi accidente minore  la intersecția dintre prefixuri,
Merg înainte, lăsând demult în urmă acea casă
în care m-am născut, internatul de liceu, aleea
adumbrită de zulufii ei, Maternitatea fiului meu.

Anii trec și la răscruce vocea mă-ndrumă să mă
încadrez în vârsta a doua, și să urmez iar calea
destinului. Sunt tânăr, îmi spun, nu-i timpul acum
și m-am rulat înainte rătăcind pe drumuri deșarte
care mă duceau nicăieri, doar acea voce senină.
ca o adiere lină mă tot întorcea spre calea mea:

Până la urmă mai am de trecut casa fiului meu
și locul de joacă al nepoților mei. Știu că toate
vor trece sub același soare, sub aceeași lună
pe calea bătătorită.Totuși, din calea destinului
voi coti pe drumul prăfuit dintre lanurile de secară.

Cuvântul pierdut

La început a fost Cuvântul
Din care noi ne-am arătat,
Cuvântul care ni s-a dat,
Și de cuvânt ne-am bucurat
Noi, lumea toată.
 
Am vrut o lume minunată
Și din cuvântul ce-a fost dat
Alte cuvinte-am înșirat
În fraze lungi ce au schimbat
Azi, lumea toată.
 
Am împânzit ca niciodată
Cuvinte fără conținut,
Numai pe Cel de la-nceput
Plin de iubire L-am pierdut
În lumea toată.

 

Îngemănare

Când dorm, în vis apare cel
ce-s eu, dar nu suntem la fel,
e parcă mai înalt și mai matur
sigur pe el, iubit de cei din jur.
 
În visul meu el lumea o împarte
în cei care-i aduc mereu ofrande
și intre cei înmărmuriți mereu
de vocea tandră și de chipul său.
 
Și eu mă plec stingher in fața lui
Știind că el sunt eu și altul nu-i.
Cu inodieli pe fruntea mea săpate
Înghit in sec a lui seninătate.
 
Când mă trezesc, apare cel
Ce-s eu, cel care sunt la fel
Unui copil uitat printre copii
Ce viața mi-o trăiesc în poezii.

Mâine voi fi (rubaiatul de seară)

Mâine voi fi doar ceață-n zori de zi
În tremurul de frig mă vei simți.
Mă vei clipi și mă vei respira
În somn, când  amândoi ne vom visa.

Sfârșitul copilăriei

 

Un elefant se legăna
Pe o pânză păianjen
Și fiindcă ea se tot rupea
Elefantul a căzut.
 
Gărăgrița, riță
Zbura-n poieniță,
Până când o fetiță
A strâns-o-n pumn.
 
Melc melc, codobelc
Scrie pe meniul unui
Restaurant franțuzesc.
 
Cuțu-cuțu, na Grivei
Mămăligă dacă vrei,
Striga un hingher!
 
Ursuleț de catifea
Ce se dă, nu se mai ia,
Dar se poate confisca.
 
Țară, țară, vrem ostași!
Pe cine?
Pe cei de la cules căpsune
Din Spania.

Eu sunt

Eu sunt acest zid vechi ici colo crăpat
de soare, de ploaie, de vânt, de cuvânt
de lume uitat, prin care s-au strecurat
tulpini tinere cu flori efemere, însă atât
de frumoase, încât crăpăturile se lărgesc
și mă doare: Înflorind, florile chicotesc,
și, de ce să mint, le iubesc, deși
piatră cu piatră voi risipi!

Elegie de dimineață

Acel copil răsărea dimineața,
Își încălța  colbul pe cale
Și gusta cu poftă din ceața
Însiropată cu raze de soare.
 
Acel copil se încrunta a mirare
Privind dinspre cer spre pământ,
Se bucura de a vântului boare,
Eu doar strănut și mă-nncrunt! 

O tempora, o mores!

De fiecare dată când adorm
mi se scurge viața pe pernă
clipă cu clipă și dimineața
înghit în sec toate visele.
 

Molffăiesc ziua printre dinți
și întind pe limbă cuvintele
care se preling printre buze
în picuri de propoziții uitate.

Moșule, mă strigă în noapte
un puști scuipându-și silabele,
nu mai pierde timpul pe-aci
lasă-ne-n ...viața noastră!
 

Adagio

Spune-mi, iubire,

de ce nu ne mai privim,

de ce ce nu ne mai zâmbim,

de ce cuvinte colțuroase găsim

când ne vorbim? De ce ne ferim

unul de altul? De ce în viață murim?

Roua de dimineață

Roua iubirii Tale hrănește sufletul meu
și înflorește ca o floare, dar spre seară,
suflări uscate de vară, suflări încruntate
de toamnă, îl ofilesc.. Unii se întristează
alții sunt total indiferenți, iar toți ceilalți
nici măcar nu știu că exist. Adorm trist.
Dimineața mă trezesc cu picuri de rouă
pe buze și sufletul meu înflorește iar!

Cotidiană

Dimineața, îmi spăl fața cu apă rece.
Apa caldă mă trimite înapoi in pat,
unde mă așteaptă vise neterminate
și șoapte. N-am însă timp, mă trezesc
brusc, mă bărbieresc și toată ziua
petrec la slujbă, unde scriu, vorbesc
scriu, iar vorbesc și e atât de firesc
până acasă. Ea stă alături, eu din carte
citesc cum a slujit Iacov pentru Rahila
șapte ani și i s-au părut șapte zile
pentru că o iubea. Eu încă slujesc!

Adieri

Veșnicia mă îmbracă in fluturi
clipindu-mă clipă cu clipă
și-n adiere de vânt lin
mă ridică în zbor senin
 
Veșnicia mă îmbracă în flori
scuturăndu-mă  petală cu petală
și-n adiere de vânt lin
polenizez alte lumi.
 
Veșnicia mă îmbracă în praf
suflându-mă colb cu colb
și-n adiere de vânt lin
sunt peste tot.

Surâs

                                (Johannes Wermeer, Fata cu un cercel de perlă)

Privirea ta atât de frumoasă
mi-a înroșit toate cuvintele
care s-au cuibărit nerostite
într-un surâs.
 
Corpul tău atât de ondulat
mi-a primit mângâierile
în curbele tale și mâna mea
a surâs.
 
Privirea ta atât de frumoasă
a lunecat în colțul ochiului
tău oglindind privirea mea
și ai surâs.